Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

PSD şi ACD -candidaţi comuni la alegerile din 2012


Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD Vrancea, că „orgoliul” nu va împiedica PSD și Alianța de Centru-Dreapta să creeze o platformă comună. Liderul PSD a susținut că și el și liderul PNL, Crin Antonescu știu să facă dife-rența între orgoliu și mândrie.
„Sunt mândru că sunt social-democrat și conduc cel mai mare partid din România, domnul Antonescu este mândru de liberalismul pe care îl reprezintă și de partidul pe care îl conduce, dar orgoliul nu ne împiedică să creăm o platformă comună. Ne-am pus de acord de principiu și vom propune structurilor statutare să avem candidați comuni pentru cele mai importante funcții în stat: președinte, prim-ministru, parlamentari și președinții celor două camere, președinți de Consilii Județene”, a spus Victor Ponta.
Liderul PSD a afirmat că, dacă cele două formațiuni politice doresc să pornească pe un drum împreună, trebuie „să aibă puterea” de a selecta pe cei mai buni oameni din rândul lor. „Dacă vrem să pornim pe un drum împreună trebuie să avem puterea să selectăm pe cei mai buni dintre noi, pe cei care sunt cei mai doriți de oameni. Să avem puterea să construim un program politic și social care să redea oamenilor speranța”, a susți-nut Victor Ponta. El a mai precizat că scopul unui astfel de demers este „o revenire la legalitate, la drepturile fundamentale și o relansare economică”. „Cel mai important lucru pentru noi este ca drepturile fundamentale câștigate de români: dreptul la sănătate, dreptul la educație, dreptul la pensie și la șomaj să fie garantate de statul român. Dacă reușim să facem toate lucrurile acestea, restul procedurilor între PSD și Alianța PNL-PC sunt mult mai ușor de rezolvat”, a explicat Ponta.

Guvernul trebuie să aleagă între pensii și campanii electorale

Totodată, Victor Ponta a susținut că niciun pensionar nu trebuie să piardă un leu din pensie. „Pensia este un drept câștigat și este un gest inacceptabil din partea unui Guvern să vină să-i ia banii. E foarte simplu dacă ai un pic de minte și un pic de bun simț. Poți găsi alte soluții. Nu tai bugetul asigurărilor sociale ci încerci să sprijini, să existe mai mulți contributori la acel buget. E foarte simplu, mai puțin pentru domnul Boc”, a explicat președintele PSD, Victor Ponta. Ponta a mai spus că o altă soluție ar fi aceea ca Executivul să nu facă împrumuturi externe ale căror dobânzi sunt înrobitoare.”Dobânda pe care o va plăti România pentru creditul luat de ministerul Elenei Udrea este de 200 milioane euro. Ar fi fost suficient să nu mergem înainte cu acel credit și am fi plătit pensiile militarilor. Din tăierea pensiilor militare se economisesc 30 mi-lioane euro pe an. Este o chestiune de alegere. Plătesc campania electorală a Elenei Udrea sau plătesc pensiile militare”, a conchis Ponta.

„Îl felicit pe domnul Oprișan”

Președintele PSD, Victor Ponta, l-a felicitat pe Marian Oprișan pentru modul în care a organizat manifestările dedicate Unirii Principatelor Române. „Îl felicit pe domnul Oprișan pentru modul în care s-a comportat ca gazdă a unui eveniment care este o sărbătoare națională”, a afirmat președintele PSD. Ponta a declarat că, atât președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, cât și primarul Iașului, Gheorghe Nichita, s-au comportat așa cum trebuie să se comporte două gazde.
„Nu te porți urât cu un musafir, indiferent dacă nu ești de acord cu el. Nu îl gonești dintr-un loc sau altul. Din punctul meu de vedere, ca președinte al PSD, domnul Nichita și domnul Oprișan au dat dovadă de eleganță și de respect față de reguli. Nu contează dacă cel care vine în casa ta nu respectă regulile, tu ești primul care trebuie să facă asta”, a precizat Victor Ponta.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?