Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Nelson Mandela, ţinta unor zvonuri care-i anunţau decesul


Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud, a fost sâmbătă ținta unor zvonuri publicate pe internet, pe rețeaua de socializare Twitter, care îi anunțau decesul, informație dezmințită de altfel de fundația Mandela, informează AFP. ‘Nelson Mandela se simte bine și este în vacanță’, a declarat purtătorul de cuvânt al fundației, Sellon Hatang, într-un comunicat publicat în cursul serii de sâmbătă ‘ca răspuns la zvonurile nefondate privind starea de sănătate a lui Nelson Mandela’. Sâmbătă au fost postate pe Twitter condoleanțe adresate familiei eroului luptei împotriva apartheidului și laureatului premiului Nobel pentru Pace. Duminică acestea au fost urmate de răspunsuri indignate. ‘Oh, Dumnezeule, Nelson Mandela nu este mort! Cine poate spune astfel de minciuni?’, a scris un utilizator, în timp ce alții au deplâns faptul că ‘Twitter servește mult prea des ca scenă a glumelor despre decese’. Site-ul a fost utilizat, de asemenea, de farsori pentru a anunța moartea cântăreței Aretha Franklin, a actorilor Charlie Sheen, Johnny Depp sau Morgan Freeman. Nelson Mandela, în vârstă de 92 de ani, a avut foarte puține apariții publice în ultima vreme, ultima dată prezentându-se la finala Cupei Mondiale de fotbal din 11 iulie 2010. Cu fiecare ieșire, fostul președinte pare din ce în ce mai slăbit, fapt ce alimentează speculațiile privind starea sa de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?