Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

CCR dezbate sesizările privind Legea Educaţiei


Curtea Constituțională a României va dezbate, astăzi, sesizările formulate, pe de o parte, de deputații PSD, PC și PNL și, pe de altă parte, de președintelui Senatului Mircea Geoană privind Legea Educației.

Președintele Senatului, Mircea Geoană, a contestat, săptămâna trecută, Legea Educației la Curtea Constituțională, motivând că procedura prin care a fost adoptat actul normativ a fost neconstituțională. În sesizarea adresată Curții Constituționale, președintele camerei superioare a Parlamentului acuză faptul că Legea Educației Naționale a fost considerată adoptată în ciuda faptului că acest proiect de lege a fost restituit Guvernului pe data de 30 noiembrie, în urma deciziei Birourilor Permanente reunite.
Åži reprezentanții opoziției au contestat Legea Educației la CCR. Liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, a anunțat, tot săptămâna trecută, că opoziția a depus la CCR o sesizare de neconstituționalitate a textelor din Legea Educației Naționale, dar și a modului de adoptare a acestui act normativ.
„Sesizarea se referă atât la modul în care a fost adoptată legea, pe procedurile de adoptare, și critică și chestiunile esențiale de fond din textul legii. (…). Sper că de această dată CCR se va pronunța, ca și de alte dăți, în sensul respectării Constituției și a punerii în acord a proiectului Legii Educației Naționale cu prevederile Constituției”, a anunțat Dușa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?