Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

„Ne-a solicitat să închidem ochii la abaterile Robertei Anastase”


Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, după consultările de la Cotroceni, că Traian Băsescu le-a solicitat social-democraților să „închidă ochii” la „frauda” președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, pentru a se adopta legile privind bugetul de stat, salarizarea unitară și legea Educației Naționale.
„Ne-a solicitat (Traian Băsescu – n.r.) să închidem ochii – este o interpretare, dacă vreți a mea și a noastră -, să închidem ochii pentru moment la abaterile și frauda doamnei Anastase și la abaterile de la regulile democratice din Parlament, ca să adoptăm aceste două sau trei legi. I-am precizat punctul nostru de vedere: Bun, ce se va întâmpla după? Nu se termină activitatea parlamentară și nici viața politică după ce se adoptă aceste două-trei legi. Folosește cuiva? Ne-a cerut FMI să adoptăm prin fraudă legi necesare?”, a spus Ponta, la finalul întrevederii de la Cotroceni.
Liderul PSD a mai precizat că el înțelege regula majorității și minorității din Parlament, dar că, din păcate, cei aflați la putere nu respectă mecanismele democratice.
„Cred că domnul Băsescu măcar va avea ocazia să citească materialul despre statul social. I-am readus aminte că domnia sa a fost președintele unui partid membru al Internaționalei socialiste, chiar dacă acum, sigur, are o concepție mult mai de dreapta și măcar a înțeles de la noi că nu există o dorință de blocaj, există o dorință de revenire la niște reguli normale”, a mai menționat Ponta.
El a subliniat faptul că regulile nu au fost încălcate de PSD, iar responsabilitatea pentru buna funcționare a instituțiilor fundamentale ale statului îi revine și președintelui țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?