Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Sânge pentru hrană


Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă numărul donatorilor de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea a început să crească. Unele dintre persoanele care decid să doneze sânge o fac pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, dar mai sunt și oameni care se gândesc la avantajul material, bonurile valorice de aproximativ 60 de lei fiind o sursă de venit. În ultima perioadă, tot mai mulți vrânceni se gândesc că pot face un gest omenesc pentru bolnavii care au nevoie de sânge. Dacă în lunile trecute media celor care veneau să doneze sânge a fost de 10-15 persoane pe zi, odată cu apropierea sărbătorilor se observă o creștere a acestora. „Ieri am avut 30 de donatori, iar astăzi 25. Sper să se mențină numărul acesta de donatori pe zi, iar în perioada apropiată Crăciunului să mai crească. În anii trecuți, începând cu 20-21 decembrie, numărul persoanelor care veneau să doneze era mulțumitor”, a declarat Mioara Hanță, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Vrancea.
Sărăcia conduce unele persoane să doneze sânge doar pentru a primi bonurile valorice. În acest fel își asigură alimentația pentru câteva zile. Trebuie menționat că sunt și mulți vrânceni care vin  să-i ajute pe cei aflați în suferință și sunt conștienți că este sănătos și pentru ei, tichetele valorice și facilitățile pe care le primesc fiind trecute în plan secund. Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmi-sibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?