Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Salvează o viaţă! Donează sânge!


Centrul de Transfuzii Sanguine Vrancea se confruntă, în continuare, cu o criză acută de donatori și de sânge. Potrivit directorului instituției, Mioara Hanță, foarte puține persoane mai vin să doneze sânge. „Avem cam 15-16 donatori pe zi, jumătate din necesar și rezervele de sânge sunt pe terminate. Stăm prost la toate grupele de sânge”, a declarat Mioara Hanță. Rezervele de sânge pe care le deține Centrul, în prezent, pot fi folosite doar pentru urgențe.
Medicii îi îndeamnă pe oameni să doneze sânge, deoarece acest lucru nu are niciun efect negativ asupra sănătății, dar poate salva alte vieți. În plus, cei care donează sânge beneficiază de bonuri de masă și de un set de analize gratuite. Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme.
Persoanele care donează sânge primesc un bon de masă în valoare de 60 de lei, un sti-mulent insuficient se pare. Medicii îi îndeamnă pe vrânceni să doneze sânge, pentru că doar așa pot salva nenumărate vieți. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?