Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bătaie pentru o bucată de pământ


Doi bărbați din Găgești au ajuns la spital, după ce mai mulți consăteni le-au aplicat o corecție corporală. Motivul acestei întâmplări nefericite a fost o… bucată de pământ, revendicată de ambele părți.
Miercuri, la ora 17.00, polițiștii din Bolotești au fost sesizați telefonic de către Săndica D., de 43 de ani, din satul Găgești, despre faptul că soțul ei, Stelică D. și Costinel Z., în timp ce se aflau în grădina din spatele locuinței, au fost loviți cu bâte în zona capului, a feței și membrelor de către Valentin B., Iulian B., Adrian D și Lilian N. De asemenea, cei patru au lovit cu bâtele și tractorul care aparține lui Stelică D., spărgând geamul din față, farurile și au îndoit mai multe elemente din componența acestuia. Toată această situație a fost creată din cauza unei suprafețe de teren pe care o arau cei doi și care era revendicată și de agresori. Cei doi bărbați bătuți au ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani pentru a primi îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă agresiunea, iar în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimelor pentru refacere, se va face și încadrarea juridică a faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?