Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Burse pentru tinerii seropozitivi


Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) organizează selecție națională pentru acordarea a 100 burse de studiu tinerilor seropozitivi din România. Astfel, bursa de studii va fi în valoare de 400 lei pe lună timp de 9 luni, pentru anul de studii 2010-2011. Selecția este organizată în cadrul proiectului „Integrarea socio-profesională a persoanelor seropozitive din România”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Bursele sunt destinate tinerilor seropozitivi din România, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor, respectiv elevi în ciclul superior al liceului clasele a XI-a și a XIII-a, de la școala postliceală sau studenți. Orice tânăr seropozitiv, elev în ciclul superior al liceului, la o școală postliceală sau student poate aplica pentru bursă, indiferent de vârstă, rasă, etnie, sex, religie, grad de handicap, apartenență la o organizație sau formă de învățământ.
Pentru a intra în procesul de selecție pentru bursele de studii, tinerii seropozitivi interesați trebuie să completeze un formular de aplicație și să furnizeze o serie de documente obligatorii, în funcție de care se va face evaluarea. „Cele 100 burse de studii vor fi acordate de către o Comisie de Evaluare, din care vor face parte reprezentanți specialiști din cadrul UNOPA, ai finanțatorului și de la organizații active în sectorul HIV/SIDA, în baza metodologiei de evaluare. Criteriile sunt construite astfel încât elevii și studenții seropozitivi care vor fi sprijiniți să fie cei care au nevoie de sprijin financiar pentru a continua studiile și totodată au desfășurat activități de vo-luntariat în sprijinul comunității”, a precizat Iulian Petre, director executiv UNOPA.
Termenul limită până la care se primesc documentele este 25 noiembrie, ora 16.00. Cheltuielile pentru obținerea documentelor și pentru transmiterea lor la sediul UNOPA intră în sarcina aplicantului. Pentru informații suplimentare, doritorii pot accesa www.unopa.ro sau la telefon 021 319 93 29.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?