Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Proprietarii de animale, trataţi discriminatoriu


Guvernul Boc îi discriminează pe proprietarii de vaci, oi sau capre la acordarea ajutorului de încălzire pentru această iarnă. Deși în Ordonanța de Urgență se arată că posesorii de animale nu pot primi ajutor de la stat, această prevedere se aplică doar pentru familiile care dețin peste trei bovine, peste cinci porcine, peste 20 de ovine-caprine sau peste 15 familii de albine. În schimb, cei care dețin cabaline, pe care le folosesc la diferite munci și cu care obțin venituri suplimentare, au fost „uitați” de Executiv. Dreptul pentru ajutorul de încălzire se stabilește de la 1 noiembrie și până la finele lunii martie conform OUG 86/2010. În acest an, nu vor primi ajutoare cei care dețin în proprietate unele mijloace de transport precum microbuz, autobuz, autoturisme care depășesc 1600 cmc, sau care, pe lângă locuință, mai dețin și un teren, casă de vacanță, porci, vaci. Neajunsul criteriilor de acordare stabilite de Guvern este acela că, în măsurarea terenului pe care îl dețin beneficiarii, sunt luate în calcul pământul de sub casă și curtea, spațiu pe care cetățeanul nu îl poate valorifica prin cultivare.

1.500 cereri depuse la ENET

Conform legislației în vigoare, persoanele îndreptățite să primească ajutor de încălzire pentru sezonul rece se împart în patru categorii. Prima categorie o reprezintă persoanele care beneficiază de venit minim garantat pe Legea 416/2001 și care vor primi ajutor de încălzire din bugetul propriu al primăriilor de care aparțin. Aceștia vor primi banii pe întregul sezon rece indiferent de combustibilul utilizat pentru încălzire.
Celelalte persoane, care obțin venituri mai mici de 615 lei pe lună/membru de familie, vor primi subvenție de la stat. Aici intră celelalte categorii sociale defavorizate care consumă lemne pentru a trece iarna cum ar fi șomerii, pensionarii sau persoanele cu handicap.
A treia categorie este reprezentată de cei care consumă agent termic furnizat de ENET și care vor primi, lunar, o subvenție în funcție de factura eliberată de furnizor. În această categorie se încadrează cele mai multe persoane de pe raza Municipiului Focșani, până în prezent ENET numărând peste 1.500 de cereri depuse de cetățeni. A patra categorie de beneficiari ai ajutoarelor o reprezintă populația care consumă gaz pentru încălzirea locuințelor și care trebuie să depună solicitările la sediul fostului Distrigaz, actualul GDF Suez. Drepturile la ajutor de încălzire se stabilesc începând cu prima zi din luna noiembrie, însă cei care depun cerere după data de 30 ale lunii, vor primi ajutor din luna decembrie.
Conform reprezentanților Primăriei Focșani, pentru ajutorul de încălzire prevăzut pentru sezonul rece anterior au fost depuse circa 9.500 de cereri de încălzire din care circa 2.500 au fost pentru gaz și celelalte pentru ENET.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?