Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

A început „Festivalul Şanselor Tale“


Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” a dat startul celei de-a XI-a ediții a „Festivalului Åžanselor Tale”. Anul acesta, în județul Vrancea, evenimentul se va desfășura în patru centre, respectiv Focșani, Mărășești, Odobești și Broșteni. Pentru început, ieri, la Casa de Cultură „Emanoil Petruț” din Mărășești, au fost organizate un work shop cu tema „Cum trăim împreună?!”, dar și o expoziție foto-documentară sub genericul „Pe urmele lui Eminescu”. Astăzi, acti-vitățile se vor muta la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, unde, cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului, se va organiza o dezbatere cu tema „În sprijinul comunității prin voluntariat”. Regretatul poet Adrian Păunescu va fi reme-morat în cadrul unei activități găzduite de Clubul Pensionarilor din Focșani. Invitații vor lectura cele mai îndrăgite poeme scrise de Păunescu și își vor aminti de cel care ne-a părăsit pentru totdeauna în urmă cu câteva zile. Vineri, la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești va fi organizată o dezbatere cu scopul dezvoltării perso-nale, intitulată sugestiv „Antrenament pentru succes”. În cursul aceleiași zile, doar că la Centrul de Zi „Dănuț” din Broșteni, se vor organiza activitatea „Aniversări culturale – August Rodin – 170 de ani de la naștere”, dar și work shop-ul cu tema „Arta de a trăi împreună – Calități și meserii”. Începând din anul 2000, se organizează în România „Săptămâna Educației Permanente în România – Festivalul Åžanselor Tale”. Inițiatorul și coordonatorul proiectului este Asociația Universităților Populare Germane – Proiect România. Din anul 2006, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” este coordonator zonal al festivalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?