Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Sfinţirea pietrei de temelie a unei noi biserici


Piatra de temelie a unei noi biserici din cartierul Sud, la ieșirea din Focșani spre Golești, a fost sfințită ieri, în prezența a peste 100 de credincioși. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Lăcașul de cult va purta numele Sfântului Mucenic și Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi și este ridicat prin strădania preotului paroh Aurelian Dumitru și a câtorva oameni cu suflet mare. Preotul paroh este mândru de ceea ce s-a întâmplat ieri și spunea că realizarea acestui vis se datorează și credincioșilor. „Am reușit să înfăptuim un vis demult așteptat de credincioșii urbei focșănene. Prin dărnicia unor distinși fii ai Vrancei și prin contribuția multor credincioși, am reușit să înălțăm spre cer jertfa lor, materializată în lucrările acestui lăcaș de închinare”, spunea preotul Aurelian Dumitru. 
Oamenii au participat cu mic cu mare la slujba de sfințire și sunt mulțumiți de faptul că vor avea o bi-serică nouă și frumoasă. „Eu locu-iesc aici la ANL-uri și biserica este foarte aproape. Sper ca această construcție să fie finalizată cât mai repede. Vin la biserică de câte ori pot și de fiecare dată mă întorc acasă mulțumită. Slujba de astăzi (ieri-n.r) a fost deosebită și văd că a venit foarte multă lume”, a spus Elena. Începutul construirii noii bi-serici nu a fost ușor. Preotul  a povestit că s-a confruntat cu pro-bleme de ordin financiar destul de mari, însă a depășit acest moment cu ajutorul lui Dumnezeu și prin râvna și grija multor oameni de bine din Focșani. După cum spunea preotul paroh Aurelian Dumitru, terenul pe care se ridică noua biserică nu era al parohiei. A fost nevoie ca acesta să fie cumpărat cu o sumă destul de mare de bani. Lucrările au început anul acesta, în luna martie, iar prima slujbă oficiată în lăcașul de cult a fost în anul 2007, de Rusalii. Până la terminarea bisericii slujbele vor fi ținute în paraclisul donat de parohia vecină, respectiv Pogorârea Duhului Sfânt de la părintele Eduard Bran. Ieri, unii dintre credincioșii prezenți la slujbă au profitat de ocazie și și-au împărtășit copiii. „Am venit să asist la slujba de sfințire și i-am adus  și pe cei mici să-i împărtășesc. Mă bucur că biserica este foarte aproape de noi și îi mulțumesc părintelui paroh pentru tot ce face pentru noi. S-a străduit mult  și nu i-a fost ușor să ajungă aici, dar a reușit”, a spus o locatară din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?