Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Boris Becker, obligat de justiţie să-l plătească pe pastorul care l-a căsătorit


Justiția elvețiană, solicitată să tranșeze un diferend între Boris Becker și pastorul care l-a căsătorit, în iunie 2009, în stațiunea Saint-Moritz, a decis că fostul campion german de tenis trebuie să-i achite preotului suma de 1.988 franci elvețieni (1.450 euro), informează AFP. Punând capăt unei proceduri complicate, Tribunalul cantonal administrativ din Grisons (estul Elveției) i-a ordonat lui Becker să plătească pastorului suma care i-a fost solicitată printr-o ‘notă de onorarii’, pe 12 iulie 2010, adică 1.988 franci (inclusiv taxele) și să achite, totodată, 2.257 de franci reprezentând cheltuieli de judecată. Potrivit Tribunalului, pastorul solicitase în prima fază 9.600 de franci din partea fostei glorii a tenisului, care a refuzat să plătească, Boris Becker precizând că suma care îi fusese prezentată inițial era cuprinsă între 1.750 și 2.100 franci. Cei doi nu au reușit să se înțeleagă, iar pastorul a obținut acordul superiorilor săi de a fi dezlegat de secretul profesional, pentru a-și apăra drepturile în justiție. O procedură contestată de fostul campion în fața Tribunalului cantonal administrativ din Grisons, care decis însă că pastorii, la fel ca și medicii, pot fi dezlegați de secretul profesional în problemele legate de onorarii. În decizia lor finală, judecătorii au ținut cont, totodată, de faptul că Boris Becker ‘și-a comercializat nunta în presă’. Triplul câștigător al turneului de Mare Åžlem de la Wimbledon s-a căsătorit, pentru a treia oară, cu olandeza Sharlely Kerssenberg, în prezența a 200 de persoane atent selectate și sub înaltă protecție. Ceremonia a fost transmisă de către postul privat de televiziune RTL, căruia Becker i-a cedat drepturile.
Aproximativ 9,7 milioane de germani au putut asista, în direct, la anunțul căsătoriei, în februarie 2009, în cadrul emisiunii ‘Wetten dass…’ (Pariem?), de la canalul public ZDF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?