Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Doliu şi grevă japoneză în şcoli


Profesorii vrânceni s-au întors la catedră, însă nu au renunțat la protestele pe care    le-au declanșat în semn de nemulțumire față de măsurile aberante impuse de Guvernul Boc. Dascălii afiliați Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) poartă pe brațe banderole negre, iar cei afiliați la Federația Educației Naționale (FEN) sunt în grevă japoneză. Profesorii sunt în doliu deoarece Guvernul le-a redus cu 25% lefurile, și așa mici. Oamenii care și-au dedicat o viață întreagă studiului au ajuns să fie umiliți de portocaliii care le-au luat tot ce au avut mai de preț, demnitatea de a preda și de a forma zeci și zeci de generații. Protestul profesorilor reprezintă un strigăt disperat. Ei spun că în aceste condiții nu vor mai putea continua și că în scurt timp, fie vor ajunge în declin, fie vor părăsi un stat ce nu le mai apără demult interesele, ci caută doar să își umple buzunarele pe seama sărăciei și a disperării românilor. „Greva de doliu este o nouă formă de protest pe care eu, colegul meu de la Dumitrești, dar și alți colegi au adoptat-o. Vom ține aceste banderole negre până când guvernul condus de Băsescu, Boc și Udrea va dispărea de pe scena politică românească. Umilința la care ne-a supus acest guvern îi determină pe mulți dascăli să mănânce, dacă rămâne, din cornul și laptele destinat elevilor. Dacă nu pică guvernul până la Crăciun, mulți dintre colegii mei vor pune de sărbători doar farfurii goale. Aceasta este realitatea și nu ne este rușine să o spunem!”, a precizat Aurel Åželaru, profesor și lider de sindicat la școala din Bordești.

***

Profesorii au ajuns să spună că munca pe care o fac nu îi mai onorează demult atâta vreme cât buzunarele le sunt goale, iar problemele se acutizează pe zi ce trece. Dascălii susțin că în momentul de față au ajuns să încaseze, în multe cazuri, salarii la fel sau chiar mai mici decât cele pe care le obține un muncitor necalificat sau un vânzător cu patru clase din piață. De când guvernarea portocalie a pus stăpânire pe destinele țării, profesorii trăiesc un paradox. Guvernanții le cer dascălilor să facă performanțe, în vreme ce sistemul educațional este subfinanțaț, iar la nivel european, România are cele mai puține fonduri alocate sănătății. Asta în condițiile în care Ministerul Turismului de pildă, primește fonduri uriașe pentru susținerea unor proiecte ridicole și care nu au nimic a face cu situația critică în care se află România. Spre nenorocul profesorilor, abuzurile și bătaia de joc a actualei guvernări portocalii nu se opresc aici. „Consultându-mă cu o parte dintre colegii mei lideri de sindicat și ținând seama de opinia colegilor de cancelarie, am  hotărât ca până la căderea acestui guvern nelegitim să purtăm câte o banderolă în semn de grevă. La ora actuală societatea românească și învățământul pe care îl reprezentăm se află   într-o criză fără precedent. Considerăm că suntem în grevă pe termen nelimitat pentru starea în care se află învățământul și dorim să avem normalitate. Iar această stare presupune respect pentru om, indiferent de statutul lui social și de rolul pe care îl are”, a precizat Valentin Dogaru, profesor și lider de sindicat la Liceul „Emil Botta” din Adjud. Chiar dacă în ultima vreme s-au specia-lizat în mitinguri și proteste, dascălii nu mai speră la nimic bun. Oamenii totuși continuă să strige împotriva Guvernului care îi va duce încet, dar sigur la sapă de lemn. Este singurul drept pe care îl mai au și este tot ce mai pot face pentru a trezi la realitate un guvern adormit și care trăiește într-o lume ce nu are de-a face cu viața tot mai grea a milioanelor de români care se zbat zi de zi pentru supraviețuire. „Voi purta banderolă neagră în semn de protest deoarece guvernul nu a căzut. Speranța nu a murit, dar a murit așteptarea. Guvernul actual nu a demonstrat că merg lucrurile înainte, ci că merg înapoi, precum racul”, a afirmat Durel Găloiu, de la Dumitrești. Profesorii sunt mai hotărâți decât oricând să protesteze în toate formele, în spe-ranța că în viitor ceva se va schimba în bine în România.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?