Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

„Bachus 2010“ start la distracţie


Peste 50 de ambasadori străini, importatori de vinuri, retaileri, patroni de restaurante și rețele hoteliere vor participa, de astăzi, la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Bachus 2010”. Atât numărul de participanți cât și evenimentele organizate, pe parcursul celor trei zile, transformă Focșaniul în capitala viticulturii din România. La „Bachus  2010” au confirmat prezența ambasadori, academicieni, patronate ale vinului, restaurante, retaileri, hotelieri și reprezentanți ai marilor restaurante din România, China, Ucraina, Franța, Italia, Luxembourg, Grecia. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că rolul acestui festival este de a promova la nivel național și internațional atât vinurile vrâncene cât și zonele turistice ale județului.

Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Bachus” își va deschide, azi, porțile și va fi una dintre cele mai complexe manifestări de acest gen din România. Bachus 2010 are ca principal scop promovarea vinurilor românești, a celor vrâncene în special, dar și a frumuseților turistice din județ. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că este un festival dedicat podgorenilor vrânceni.
„Ediția a XVIII-a a Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus 2010 este altceva față de edițiile anterioare. Această sărbătoare nu va fi doar una prin care celebrăm terminatul culesului strugurilor în județul cu cea mai mare regiune viticolă din România. Vreau să facem cunoscut județul și producătorii vrânceni de vinuri, latura tu-ristică a județului Vrancea, un județ plin de tradiții și zone extraordinar de frumoase. Vreau să promovăm vinurile vrâncene, românești și nu numai, deoarece în acest an vom avea expozanți de vinuri din Franța și Italia”, a afirmat Marian Oprișan.
Președintele Consiliului Județean Vrancea a arătat că deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2010” va fi cu totul diferită față de anii trecuți și va avea loc la o cramă din Vrancea, „acolo unde strugurii se transformă în vin”. „Deschiderea oficială a celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus 2010 este gândită ca un moment aparte care va avea loc la o cramă din Vrancea. Adică exact acolo unde strugurii se transformă în vin. Deschiderea oficială va avea loc în prezența invitaților, a presei și a viticultorilor”, a afirmat Marian Oprișan.

Importatori de vinuri din China, Grecia, Ucraina, Luxembourg

La ediția din acest an a Festivalului Bachus 2010 vor participa instituții abilitate în comerț dar și societăți importatoare de vinuri. Pe lista participanților se află Tai Xiaoguang, importator chinez, Mihaela Filip, importator Grecia, Didier Clemens, Andrada Balau, Yves Wolff – șef departament vinuri și alcool al rețelei Auchan, somelierul Gildas Royer, importator Luxemburg. De asemenea, au confirmat prezența Bohumir Krampera, importator din Cehia și doi importatori români de vi-nuri care fac afaceri în Italia – Simon Florin și Danemarca – Marcel Crăciunescu. Vinurile din Vrancea vor fi gustate și de oameni de afaceri din Rusia, Ucraina și Moldova. Astfel, vor vizita standurile viticultorilor Kocharghin Leonid, proprietarul unui lanț de restaurante din Regiunea Nikolaev, Ucraina, Kocharghin Alla, proprietarul unui lanț de restaurante din Regiunea Nikolaev, Ucraina, Elena Racozzy-Tzitzak, manager rețea hotelieră din Kiev, Ucraina, Erovenko Leonid, proprietar restaurant din Federația Rusă, Erovenko Elena, manager hotel din Federația Rusă și Igor  Åžandru, importator din Republica Moldova.

Viticultori din cinci țări vin la „Bachus 2010”

La „Bachus 2010” vor participa reprezentanți ai unor prestigioase institute, organizații și firme din domeniu din România și din lume. Vor veni  Ovidiu  Gheorghe – directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului, Dan Axente – director general al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV), Vlasov Viaceslav – directorul Institutului de Cercetare și Vinificație Tairova-Odessa, Ucraina, prof. univ. Elena Vlasov din partea Academiei de Agronomie din Odessa, Ucraina, Valentina Y Udod – prim-vicepreședintele Camerei de Comerț Kherson, Ucraina, Walter Goetz – Asociația Frăția Vinului, Austria, Renato De Santis – Directoratul pentru Agricultură-Salerno, Italia, Virgilio Fusco – Directoratul pentru Agricultură Salerno, Italia, Antonio Franza – Directoratul pentru Agricultură – Salerno, Italia, Paolo Verrone – Verrone Viticoltori Italia, Antonio Losacco – Verrone Viticoltori Italia, Gabriele Panziera – expert Vinuri, Regiunea Veneto, Italia,  Vittorino Giordano Crivello – expert și producător de vinuri, Regiunea Veneto, Italia, Jean Marie Delporte – Original Process Franța și Gerald Maupetit, reprezentantul unei firme viticole din Franța.

Expoziție de vinuri românești și străine

La expoziția de vinuri din cadrul Bachus 2010, vor participa cele mai mari și importante case de vinuri din România dar și din Europa. Producătorii străini vor fi reprezentați de Besttap Barcelona-Spania, Original Process și Fenox -Franța, Verrone Viticoltori – Italia. Pe lista firmelor autohtone care își vor prezenta vinurile la Focșani se numără cei mai importanți producători de vinuri din țară, Vincon, Vinexport, Vinexport Trade Mark, Cramele Odobești, Casa Natura, Apcovin, Viticom Panciu, Veritas Panciu, Mera Com International, Odovitis Jariștea, Cotnari, Murfatlar, Casa de Vinuri Iași, Vinuri Nicorești, Cramele Recaș. Vor fi prezente două firme de pesticide, Distagro și Solarex Impex și patru de utilaje agricole, Loredo, Talea, Ruris Impex și Agrivitis Tradition. Au confirmat participarea la standuri opt mici producători, Constantin Buscă, Costel Cruceanu, Gabriel Nedelcu, Florin Cazacu, Mihail Zisu, Costel Croitoru, Ion Jalbă, Gabi Bolovan. Vor avea standuri Uniunea  Cooperativelor Viniviticole, Camera Agricolă Vrancea, Antrec, Propact, Cooperativele Agricole din județ.

Restaurante și lanțuri hoteliere celebre

Yilmaz Yldirimlar – directorul general al Radisson Blu Hotel București,
Nicu Oprea – restaurantul Crama Domnească, București,
Robert Strizu – restaurant Hanul Voievozilor București,
Rozs Alexandru – restaurant Cocoșul Roșu București,
Radu Åžerban – restaurant Turbo Tequila, București,
Cezar Iulius – restaurant Terasa Doamnei, București,
Cezar Drăguțel – restaurantul chinezesc „Orașul Interzis” București,
Liviu Brăiloiu – Complex Palace Pelican, Mamaia,
Stancu Virgil – Hotel Paradisio, Mangalia,
Stan Linica – DHR Marea Neagră, Mangalia,
Stan Aurel – Hotel Saturn, Saturn,
Costinel Mincă – Restaurant Cireșica, Neptun,
Mincă Ion – Hotel Prahova, Saturn,
Liviu Iliescu – Complex Turistic Alvileti Center, Pitești,
Dănuță Åžtefan Viorel – Hotel Tex Club – Botoșani,
Balcan Horațiu – Hotel Palace, Sinaia,
Munteanu Mihai – Restaurantul Mărgineni, București,
George Dumitrescu – Restaurant Crama Domnească, București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?