Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Legea concediilor medicale, modificată


Vrâncenii ar putea, în viitorul apropiat, să beneficieze de concedii medicale fără restricții, iar medicii ar putea elibera mult mai ușor astfel de certificate, în cazurile în care motivele vor fi întemeiate. Legea concediilor medicale este la un pas de anulare, după ce comisiile de specialitate parlamentare au declarat-o ca fiind ilegală. Dacă și în plenul Parlamentului se va menține aceeași decizie, atunci legea care a intrigat medicii și pacienții ar putea fi anulată.
Odată cu intrarea în vigoare, în data de 17 mai, a restricțiilor impuse medicilor privind acordarea de concedii medicale, numărul documentelor eliberate în acest sens s-a redus față de anul trecut. Noile reglementări privind acordarea de concedii medicale au fost introduse cu scopul de a scădea numărul persoanelor care fraudează sistemul. În aceste condiții, medicii de familie și cei din sistemul ambulatoriu de specialitate au eliberat tot mai puține documente de acest tip. În plus, pacienții și medicii au fost vânați de-a dreptul de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea (CAS), care au efectuat verificări la mai mulți medici de familie și la domiciliul bolnavilor mai mult sau mai puțin închipuiți. „CAS a derulat acțiuni de control pe perioada lunii iunie a acestui an, la furnizorii de servicii medicale cu care se află în relație contractuală, domeniul vizat fiind cel al concediilor medicale. Echipele de control constituite la nivelul CAS Vrancea au realizat un număr de 80 de verificări în județ. Din totalul acestora, 13 s-au efectuat la domiciliul persoanelor fizice și 67 controale au fost efectuate la medicii de familie și medicii specialiști care au încheiat convenții de prescriere a concediilor medicale. Au fost aplicate   amenzi contravenționale în valoare de 12.500 lei și sancțiuni contravenționale constând în avertismente la un număr de 11 medici”, a declarat Iustina Micu, purtător de cuvânt al CAS Vrancea.

***

Sancțiunile au fost aplicate după ce au fost constatate abateri de la prevederile legale, respectiv inexistența sau neconformitatea unor documente prevăzute de legislația în vigoare privind modul de prescriere și eliberare a certificatelor de concedii medicale. Totuși, ca urmare a acestei legi și, mai ales din cauza amenzilor usturătoare, numărul concediilor medicale acordate anul acesta în județul Vrancea a scăzut cu peste 36%. În perioada ianuarie-august au fost eliberate 18.369 certificate de concediu medical, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut s-au eli-berat 20.896 certificate
Practic, s-a trecut de la o extremă la alta. Dacă anul trecut se dădeau astfel de concedii cu prea mare ușurință, acum s-a ajuns să nu mai primească concedii nici măcar bolnavii grav, proaspăt externați din spital, cazurile fiind la limita abuzului. Anularea legii, dar impunerea totuși a unor condiții corecte de acordare a acestor concedii medicale ar putea normaliza situația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?