Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Farmaciile de familie, o problemă controversată


Farmaciștii din județul Vrancea sunt nemulțumiți de intenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a introduce conceptul de farmacie de familie. Potrivit proiectului de Contract Cadru pe 2011, care reglementează activitatea medicilor de familie, a spitalelor și farmaciștilor, pacienții se vor putea înscrie, de la data intrării în vigoare a proiectului, pe lista unei farmacii pentru a-și putea ridica rețetele gratuite sau compensate. Pentru schimbarea farmaciei pacienții vor trebui să respecte un procedeu similar celui de la medicul de familie, adică să depună atât la farmacia pe lista căreia sunt înscriși, cât și la cea la care doresc să se înscrie, o cerere prin care solicită excluderea, respectiv înscrierea. Farmaciile vor trebui, astfel, să raporteze la CNAS lista asiguraților care au optat pentru eliberarea medicamentelor de către unitatea la care sunt arondați, ori de câte ori apar modificări în cuprinsul acesteia, în funcție de mișcarea lunară a asiguraților. Președintele Colegiului Farmaciștilor Vrancea, Fevronia Stoica, a prezentat atât avantajele, cât și dezavantajele acestui proiect de lege.  „Farmaciștii vor fi mai liniștiți, iar stocul de medicamente va fi real, adică exact ceea ce se cere pe piață. Pentru pacienți nu poate fi vorba de avantaje, pentru că ei nu pot fi avantajați de această măsură, ci doar dezavantajați „, a declarat Fevronia Stoica.

Pacienții, cei mai afectați 

Potrivit celor spuse de Fevronia Stoica, balanța înclină totuși în favoarea dezavantajelor. „Marele dezavantaj al acestui proiect este că încalcă dreptul pacientului, drept reglementat de lege de a-și alege singur furnizorul de produse farmaceutice. Pacientul trebuie să aibă libertatea să-și achiziționeze medicamentele din farmaciile unde le găsește, unde prețul este rezonabil și unde este mulțumit de consilierea farmacistului. În aceste condiții, dacă farmacia la care a fost arondat pacientul nu mai are medicamentele de care are nevoie sau dacă omul nu poate ajunge la acea farmacie din cine știe ce motive, va rămâne pur și simplu fără tratament, pentru că nu poate schimba farmacia decât după o perioadă de șase luni. Astfel, prin această propunere, se restrânge în mod drastic dreptul pacientului de a avea oricând opțiunile deschise în alegerea farmaciei de la care își achi-ziționează medicamentele necesare, fapt care contravine flagrant Legii Concurenței”, a explicat Fevronia Stoica.

Calea spre faliment

Farmaciștii nu sunt de acord cu respectivul proiect de lege și consideră că cei care au hotărât acest lucru au arătat un dispreț total față de activitatea lor, dar și față de sistemul farmaceutic din România și asta este calea spre falimentul farmaciilor mici. Potrivit Fevroniei Stoica, farmaciile mici care își vor găsi pacienți trebuie să fie atente să poată asigura medicamentele pe șase luni, iar dacă din anumite motive distribuitorii nu vor putea eli-bera produsele cerute de pacienți, acestea vor fi în pericol de a-și pierde contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Această măsură propusă de stat ar duce la concentrarea pacienților către lanțurile de farmacii, cele care, din punct de vedere financiar, vor rezista la termene de plată.

Pacienți nemulțumiți

Pacienții sunt și ei nemulțumiți de acest proiect de lege și sunt total împotriva adoptării lui. „Ce mă fac eu dacă nu găsesc anumite medicamente pe care mi le prescrie medicul la farmacia la care m-am înscris? Stau să aștept șase luni de zile ca să mă duc la altă farmacie? Păi, cum am probleme cu inima, în șase luni de zile mă prăpădesc”, a declarat o femeie, care a preferat să rămână sub protecția anonimatului.
Deși o perioadă de timp s-a renunțat la ideea de „farmacie de familie”, CNAS  ține cu dinții de acest proiect de lege, iar zilele în care pacienții vor fi arondați unei singure farmacii sunt, precum se vede, destul de aproape.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?