Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Investitorii străini propun formarea de firme mixte publice


Consiliul Investitorilor Străini propune înființarea de societăți mixte publice cu parteneri străini, care vor deține controlul și dreptul de a dispune de profit, cu condiția ca investitorii să dezvolte întregul lanț de producție, de la cercetare și dezvoltare până la comercializare a produselor.
„Prima industrializare a României, întreprinsă între 1965 și 1977, a reprezentat un eșec, deoarece investitorilor străini nu li s-a acordat participația de control și nici nu le-au fost impuse condiții referitoare la dezvoltarea următoarei generații de produse. Prin urmare, atunci când produsele industriale deja învechite au ieșit din uz, nu a existat nimic să le înlocuiască, iar exporturile agricole a trebuit să fie utilizate pentru a plăti pentru industrializarea eșuată”, se arată în „Programul pentru Creștere Economică”, prezentat joi de CIS.
Participația de control va fi acordată pentru un număr predeterminat de ani, respectiv 30 ani, de exemplu, se arată în document.
Potrivit CIS, o nouă încercare de reindustrializare a României, în mare măsură cu investiții străine, dar și cu capital repatriat, va aduce avantaje pe termen mediu și lung.
„Măsura va atrage investiții străine directe de un miliard de euro și creșterea PIB cu 1,6%. De asemenea, vor fi create 30.000 de locuri de muncă pe termen mediu, iar veniturile bugetare vor crește cu 1,3%”, se spune în document.
Consiliul Investitorilor Străini are peste 110 companii membre ale căror investiții cumulate în România depășesc 30 miliarde de euro reprezintă aproape două treimi din totalul investițiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent.
Contribuția la PIB a companiilor cu capital străin care activează în România este estimată de statisticile oficiale la 30%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?