Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

DESTINAȚII CU GUST Timiș: Carne fiartă în supă cu cartofi natur și sos de roșii


În Banat se obișnuiește adesea să se servească, la meniul principal, carnea fiartă din supă, de pasăre sau de vită, cu cartofi (piure sau natur) și cu sos de roșii.
Răzvan Hrenoschi, șeful Departamentului Cultură al Consiliului Județean (CJ) Timiș, pasionat de bucătăria tradițională bănățeană, a cules rețete culinare din locurile prin care a trecut, de la manifestări culturale însoțite de gustări sățioase, le-a așezat alături într-un ‘calendar’ culinar al CJ intitulat ‘Rețete tradiționale din Banat’, de unde selectăm rețeta doamnei Oana Dragoiescu din comuna timișeană Curtea, carne fiartă în supă cu cartofi natur și sos de roșii.
Avem nevoie de un pui sau 1/2 kg de carne de vită, 1/2 kg cartofi fierți, ulei, 0,5 l suc de roșii, ceapă, zarzavat (1 morcov, un pătrunjel), verdeață, 100 ml ulei, 1 lingură de făină, sare, piper. Se curăță cartofii, se taie în patru pe lungime sau se lasă întregi, apoi se pun într-o oală cu apă și sare să fiarbă. Carnea se pune la fiert, cu o ceapă, un morcov, rădăcina de pătrunjel, sarea și câteva boabe de piper. Sosul: ceapa se taie foarte mărunt, se rumenește în ulei, se adaugă făina și se stinge cu suc de roșii, apoi se potrivește gustul de sare și ia de pe foc.
Când carnea e bine fiartă, se scoate din supă și se așează pe un platou garnisit cu cartofi natur peste care se pune pătrunjel tocat și se servește cu sos de roșii’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?