Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Băncile, dispuse să-i ajute pe poliţiştii datornici


Majoritatea unităților bancare a răspuns afirmativ la propunerea de a-i ajuta pe cei care întâmpină dificultăți la achitarea ratelor. Pentru că în această situație se află și polițiștii, conducerea Ministerului Administrației și Internelor a cerut șefilor de inspectorate să poarte discuții cu băncile pentru ca angajații din minister să găsească înțelegere la bănci. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a precizat că zilele acestea va analiza situația polițiștilor care înregistrează debite la achitarea ratelor către unitățile bancare și că vor fi contactate persoanele din conducerea băncilor unde sunt emise carduri de salarii pentru a negocia obținerea unor reeșalonări sau amânări ale unor rate scadente cu respectarea normelor bancare interne. Băncile și-au arătat disponibilitatea pentru a negocia cu fiecare client modul de rambursare a creditelor ținând cont de efectele crizei care a generat reducerea venitului lunar al polițiștilor. Directorul BRD – Sucursala Vrancea a precizat că oamenii au fost ajutați și până acum și vor găsi înțelegere și de acum înainte. „Le-am acordat înțelegere și până acum și o vom face în conti-nuare. Åži până acum, când am sesizat că o persoană nu și-a achitat o rată am luat legătura cu aceasta și am întrebat ce probleme are. Este și interesul nostru. Discuțiile se poartă între bancă și împrumutat. Din câte știu au fost făcute deja cereri și notificări și le vom acorda tot sprijinul nostru. Noi îi sprijinim pe ei și ei pe noi”, a precizat Constantin Daniel Popa, directorul BRD Sucursala Vrancea.
Åži polițiștii care au credite la CEC Bank au primit înțelegere. Liderii de sindicat, respectiv cei ai Sindicatului ProLex au solicitat și ei înțelegere din partea băncilor și au găsit. Potrivit unui răspuns primit de la CEC Bank și postat pe site-ul sindicatului, „conform prevederilor reglementărilor interne privind creditarea persoanelor fizice, CEC Bank poate modifica caracteristicile creditului, de comun acord cu clientul care solicită acest lucru. Invităm clienții care întâmpină dificultăți financiare în rambursarea creditelor și care în urma diminuării drepturilor salariale cu 25% nu mai pot susține nivelul obligației lunare de plată, să se prezinte la Sucursalele CEC Bank pentru a  face o analiză individuală și pentru a putea identifica cele mai adecvate soluții în vederea conti-nuării relației contractuale cu banca”, se arată în comunicatul CEC Bank, postat pe site-ul ProLex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?