Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771
Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771

Valoarea creditelor restante a crescut în august cu 6,9%


Valoarea creditelor restante a crescut în luna august cu 6,9%, la 14,36 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 6,86% din totalul împrumuturilor aflate în derulare, potrivit datelor publicate vineri de BNR. Împrumuturile în valută cu întârzieri la plată, exprimate în lei, însumau la finele lunii august 7,29 miliarde de lei, în creștere cu 8,9% față de iulie, în contextul în care leul s-a depreciat în raport cu moneda unică.
Creditele restante în valută reprezentau 5,57% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, mult peste nivelul de la finele anului trecut, de 3,04%. În iulie, ponderea creditelor restante în total credite în valută a fost de 5,18%.
La finele lunii august, BNR afișa un curs oficial de 4,2597 lei/euro, în creștere cu 0,3% față de paritatea de la sfârșitul lui iulie, de 4,2471 lei/euro.
Creditele restante în lei au continuat să urce și ele în luna august, cu 4,7%, la 7,07 miliarde de lei, după ce în iulie au crescut cu 4,6% față de iunie, la 6,75 miliarde lei.
Valoarea împrumuturilor în lei cu întârzieri la plată reprezintă 9% din totalul creditelor acordate în mo-nedă națională, ponderea urcând de la 8,57% în luna iulie. Suma creditelor aflate în derulare la finele lunii august s-a ridicat la 209,12 miliarde de lei, ușor mai sus comparativ cu nivelul de la sfârșitul lunii precedente, de 207,94 miliarde de lei. La finele anului trecut, ponderea restanțelor în total credite în lei se ridica la 5,6%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?