Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Comisarul şef Cătălin Arghire, noul şef al Poliţiei TF


Comisarul șef Cătălin Arghire este noul șef al Serviciului Județean de Poliție Transporturi  Vrancea, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați. Acesta a susținut, ieri, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române – Serviciul Transporturi, interviul structurat pe subiecte profesionale și a reușit să convingă comisia de examinare că merită această funcție. De altfel, comisarul șef nu a avut niciun contracandidat pentru ocuparea acestei funcții.
De la începutul lunii iulie și până în prezent, comisarul șef Cătălin Arghire a asigurat interimatul la șefia Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea după ce postul a rămas vacant. Funcția a rămas vacantă după ce comisarul șef doctor Ion Rusu a ieșit la pensie. Oficial, comisarul șef Cătălin Arghire este șef începând cu data de ieri, ordinul de numire în funcție urmând să fie trimis zilele următoare. „Am promovat examenul pentru ocuparea acestei funcții iar ordinul de numire va ajunge zilele următoare. Concursul a constat într-un interviu care a cuprins întrebări de natură profesională și fiecare dintre acestea a avut gradul ei de dificultate, dar în final a fost bine. Nu știu care a fost nota cu care am promovat pentru că nu mi s-a comunicat”, a afirmat comisarul șef Cătălin Arghire, noul șef al Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?