Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Bugetarii, în război cu guvernanţii


Salariații din sectorul bugetar încep acțiunile de protest și acuză incompetența Guvernului Boc care a dus țara la dezastru economic și social. Polițiștii vrânceni își vor limita, de astăzi, activitatea doar la programul zilnic de 8 ore. Aceștia nu vor folosi aparatele radar și etilotestele care nu sunt omologate metrologic. Oamenii legii spun că vor veni la muncă peste program numai în caz de catastrofe, calamități sau la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu. Sindicaliștii vor începe, tot astăzi, pichetarea Prefecturii, la care vor participa circa 100 de salariați afiliați la Cartel Alfa. De asemenea, primarii și funcționarii publici din comunele vrâncene se pregătesc pentru un protest în fața sediului Guvernului iar agricultorii amenință că vor bloca vămile și drumurile naționale.  Miercuri, peste 300 de sindicaliști vrânceni afiliați CNSLR Frăția vor participa la mitingul organizat la București.

Prima acțiune de protest va avea loc, azi după amiază, în fața Prefecturii Vrancea. Circa 100 de sindicaliști vor picheta, începând cu ora 14, timp de două ore, sediul instituției guvernamentale. Manifestarea de protest organizată de Cartel Alfa va aduna sindicaliști din educație, agricultură, sănătate dar și din mediul privat.
„Suntem împotriva disponibilizărilor, a modificării abuzive a legii pensiilor care nu trebuie promulgată în forma adoptată de Parlament, a modificării Codului Muncii și încercării de legiferare a sclaviei moderne prin desființarea contractelor individuale de muncă, împotriva dereglementării pieței muncii și a măsurilor de creștere exagerată a austerității prin legea de salarizare unică a sectorului bugetar. Guvernul actual trebuie să plece.      Ne-a adus la sapă de lemn”, a afirmat Emil Răvoiu, liderul filialei vrâncene a Cartel Alfa.
Sindicaliștii consideră că actualii guvernanți trebuie să găsească alte soluții decât disponibilizarea salariaților. „Pe timp de criză nu dai oameni afară. Guvernul trebuie să găsească soluții pentru a crește productivitatea”, a precizat liderul sindical.

300 de sindicaliști protestează la București

Peste 300 de sindicaliști vrânceni de la CNSLR Frăția vor participa, miercuri, la mitingul organizat în București. Liderul CNSLR Frăția, Paraschiv Prodan, a afirmat că, deocamdată, sunt peste 300 de salariați care vor merge la București, de la sindicatele Sanitas și din Direcția pentru Protecția Copilului.
„Este un protest față de modul în care guvernanții înțeleg să comunice cu partenerii sociali, față de legea salarizării, legea pensiilor, Codul Muncii. Trebuie deblocate posturile în sănătate, învățământ și stabilite programe de investiții finanțate co-respunzător pentru păstrarea și crearea de noi locuri de muncă”, a afirmat Paraschiv Prodan.
Sindicatele cer creșterea salariului minim pe economie până la 750 lei, schimbarea grilei de salarizare iar valoarea salariului de bază să fie salariul minim garantat în plată pe economie.

Primarii comunelor vor protesta în capitală

Proteste în capitală pregătesc și primarii comunelor din județ împreună cu funcționarii pu-blici din administrațiile locale. Data exactă a protestelor urmează să fie stabilită în această săptămână la întâlnirea Consiliului Director al Asociației Comunelor din  România. La întâlnire vor participa 340 de primari de comune din țară care vor stabili calendarul de proteste. „În această săptămână va avea loc întâlnirea Consiliului Director al Asociației Comunelor din  România, la care vor participa 340 de primari de comune din țară, care vor stabili calendarul de proteste. Vom continua acțiunile de protest, iar scânteia pornită în Vrancea săptămâna trecută se va extinde la nivelul întregii țări”, a declarat primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu.

Primării falimentate de Guvern

Protestul de săptămâna trecută al funcționarilor și primarilor din comunele vrâncene a fost o premieră pentru administrația locală din România.
Aproximativ o mie de funcționari publici și primari au protestat la Focșani, în fața sediului Prefecturii și a Direcției Generale a Finanțelor Publice, cerând anularea Ordonanței Guvernului 18/2010 prin care bugetul județului a fost rectificat negativ și s-au retras ilegal peste 34 de mi-lioane lei.
„În urma retragerii sumei de 34,39 de milioane de lei, primăriile din județ își vor înceta activitatea începând cu data de 31 octombrie 2010, ordonanța de guvern în cauză având efecte catastrofale în toate sferele de activitate gestionate de către primării. Pentru a preîntâmpina falimentul administrațiilor locale, filiala județeană Vrancea a Asociației Comunelor din România somează Guvernul Boc să abroge articolul 49 din OG 18/2010 prin care sunt diminuate bugetele locale, până la data de 24 septembrie 2010”, se arată în protestul primarilor.
Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale. „Jos Guvernul Boc!”, „Jos Băsescu!” și „Hoții!”. Președintele Asociației Comunelor din România, filiala Vrancea, primarul Elena Gîrneață, a declarat că primarii și funcționarii protestează pentru că „administrațiile locale sunt în moarte clinică”.

Agricultorii amenință că vor bloca drumurile și vămile

Acțiuni de protest pregătesc și agricultorii, nemulțumiți de lipsa subvențiilor și a dezinteresului guvernanților față de acest domeniu. Sub sloganul „Salvați agricultura” joi, fermierii vor bloca drumurile naționale, europene și vămile. La ultimul miting organizat la Focșani, agricultorii din LAPAR au anunțat că vor ajunge chiar la Bruxelles pentru a-și prezenta doleanțele.
„Vom continua acțiunile de protest cu blocarea vămilor și a drumurilor în zilele de 27 și 28 septembrie. Nu ne vom opri nici aici. Vom merge la Bruxelles 600 de fermieri și vom prezenta doleanțele noastre denumite «Salvați Agricultura». Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii, la Guvern dar nimeni nu ne-a băgat în seamă”, a afirmat președintele LAPAR Vrancea, Constantin Bazon.
Reamintim că, la începutul lunii septembrie, aproximativ 500 de agricultori vrânceni afiliați Ligii Producătorilor Agricoli din România, au pichetat  Prefectura Vrancea, scandând lozinci antiguvernamentale și cerând demiterea Guvernului Boc. „Jos Guvernul Boc!”, „Demisia!” au fost doar câteva dintre scandările agricultorilor protestatari. Agricultorii au venit și cu o autoutilitară în care se afla un țap denumit „Å¢apul Boc”, iar pe mașină se aflau un sicriu și o cruce pe care scria „acesta va fi viitorul zootehniei!”.
Å¢ăranii au adus în centrul municipiului Focșani mai multe tractoare cu care au blocat o parte din bulevardul Unirii. „Dorim să le arătăm guvernanților că agricultura este în faliment. Pentru starea în care ne-a adus vrem să îngropăm Guvernul Boc”, a spus Radu Nemuț. Agricultorii cer subvenții la terenuri, la culturi agricole, în zootehnie și la lapte. „Se vorbește de venit în agricultură. Care venit, domnilor guvernanți? Venit înseamnă să câștig ceva, dar nu mă în-   treabă nimeni cât cheltuiesc cu un hectar de vie sau de grâu. Nu avem cui vinde aceste produse dar aceste lucruri nu îi interesează pe guvernanți. De aceea le cerem să își dea demisia”, a spus Maria Cojocaru.

Polițiștii își limitează activitatea

Polițiștii vrânceni afiliați Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual             (SNPPC), vor lucra peste program, de astăzi, numai în caz de catastrofe, calamități sau la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu. Cei peste 600 de polițiști vrânceni afiliați SNPPC sunt hotărâți să-și limiteze activitatea.
Polițiștii nu s-au lăsat impresionați de mesajul transmis de ministrul de Interne și vor să-și obțină drepturile. „Ne vom limita activitatea așa cum am stabilit și nu ne lăsăm impresionați de cei care ar vrea să renunțăm. Este o acțiune care se desfășoară la nivelul întregii țări și sperăm ca semnalele primite să fie de redresare a situației și în niciun caz de intimidare”, a declarat inspectorul principal Angelin Cioban, liderul de sindicat al SNPPC – Filiala Vrancea.
Polițiștii nu vor lucra cu publicul peste orele de program, nu vor primi sesizări sau alte documente ale cetățenilor, cu excepția celor pentru care soluționarea sau procesarea nu suferă amânare. Prin afișe poștale puse la sediile polițiilor, oamenii vor fi îndrumați să trimită sesizările prin poștă sau electronic pe adresele de e-mail ale instituției. În relația cu publicul, se va respecta cu prioritate termenul legal de răspuns, de 30 de zile la petiții, fără reduceri ale acestuia. Polițiștii de la Rutier nu vor patrula, nu vor dirija traficul rutier și nu vor aplica sancțiuni contravenționale, cu excepția avertismentelor. Dacă echipajul din trafic nu are doi polițiști, sau dacă aceștia nu primesc echipamentul specific de protecție se vor refuza deplasările din teren.

Fără patrule de poliție

Polițiștii nu vor utiliza, de astăzi, aparatele radar și etilotestele care nu sunt omologate metrologic. În situația cercetării unui accident cu victime produs în ultima parte a programului de lucru, polițiștii, după efectuarea cercetărilor, vor ieși din serviciu, refuzând să finalizeze documentele într-un timp suplimentar de lucru, dacă nu se emite o dispoziție scrisă în acest sens. Åži polițiștii de la Ordine Publică iau atitudine. La polițiile orășenești și municipale, patrulele de ordine publică nu vor patrula, ci vor staționa, pe toată durata programului de lucru, în puncte fixe și vor interveni doar la apelurile de urgență. De asemenea, aceștia nu vor da amenzi ci doar avertismente.
Posturile de poliție închise după ora 16.00
Posturile rurale de poliție, care, conform dispozițiilor în vigoare, nu lucrează în ture de serviciu, vor fi deschise și vor funcționa, de luni până vineri, între orele 08-16. Sâmbăta și duminica acestea vor fi închise. Toate solicitările, prin intermediul dispeceratului 112, primite la posturile rurale vor fi direcționate spre echipele operative de la nivelul județului sau al orașelor la care localitățile respective sunt arondate. Totodată, oamenii legii nu vor pune în aplicare mandatele de audiere emise de către instanțele de judecată și vor refuza intervenția individuală la evenimentele pentru care au fost solicitați ori îndrumați de superiori sau dispecerat. Criminaliștii vor amâna întocmirea planșelor foto și a expertizelor, pentru cazurile care nu prezintă gravitate deosebită, având în vedere lipsa mate-rialelor necesare. Toate audierile vor fi amânate, iar persoanele deja citate vor fi reprogramate.

„Nefuncțional, prin grija Guvernului României și a MAI”

Oamenii legii spun că vor refuza să conducă autovehicule din dotarea unităților, dacă ele nu co-respund normelor tehnice iar timpul de lucru pentru remedierea defecțiunilor se va consuma la se-diul unității. Autovehiculele de serviciu, necorespunzătoare din punct de vedere tehnic sau cu lipsă carburant, vor fi inscripționate, la vedere, cu atenționări de genul: „ATENÅ¢IE, autovehicul de serviciu neasigurat, prin grija Guvernului României și a MAI”, sau „Nefuncțional, prin grija Guvernului României și a MAI”.

Revendicările solicitate prin limitarea activității

Prin limitarea proporțională a activității, polițiștii vor ca munca prestată să le fie plătită integral dar și modificarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului. Oamenii legii spun că vor protesta până când conducerea MAI își va asuma, în baza unui calendar negociat concret cu sindicatele, eliminarea subfinanțării care afectează sistemul logistic al instituției, anularea planului privind disponibilizările de personal, cu scopul de a aduce economii la buget, în detrimentul asigurării ordinii publice dar și plata integrală a muncii prestate de polițiști și personalul contractual, co-respunzător timpului efectiv lucrat și nu redusă cu 25%. Oamenii legii mai vor ca drepturile bănești de natură salarială să le fie achitate integral. Totodată, aceștia solicită modificarea în regim de urgență a Legii numărul 360/2002 privind statutul polițistului, urmărindu-se, printre altele, eliminarea incompatibilităților și amendarea unor interdicții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?