Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Bolnavă psihic, abandonată în drum


O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Dumbrăveni a fost externată și transportată în localitatea de domiciliu, Dumitrești, fiind abandonată în mijlocul localității de ambulanțier. 
Cazul a fost reclamat de fiica pacientei, Rodica Pestrițu, care este revoltată. „Ea are o boală psihică ce presupune să aibă însoțitor, chiar trebuia să o lase în voia sorții? Nu am nimic cu nimeni, dar ar fi trebuit să mă anunțe, mă duceam eu să o iau, cum am fost de atâtea ori. Ea a mai plecat de acasă, se putea întâmpla din nou. Acum a avut noroc că era mai lucidă, s-a întâlnit cu doi băieți și a ajuns cu bine acasă, dar nu ar fi trebuit să se ajungă în situația asta”, susține Rodica Pestrițu.

De vină… drumul prost

De cealaltă parte, reprezentanții spitalului spun că familia pacientei nu a putut fi contactată, iar aceasta a trebuit să fie externată, pentru că nu putea sta internată mai mult de 30 de zile. „De regulă, pentru că nu suntem spital de urgență, bolnavii sunt aduși de către aparținători și trebuie să plece tot cu aceștia, dar pentru că nu am putut lua legătura cu fiica pacientei, am tri-mis o ambulanță”, a declarat Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Dumbrăveni.
Medicul care a externat-o pe pacientă consideră că a procedat corect. „Noi nu am putut contacta telefonic rudele pacientei, nu a fost lăsat niciun număr de contact. Ajunși în sat, ne-au ghidat niște localnici, iar pacienta a fost lăsată în centrul comunei, nu într-un șanț. Nu am dus-o până acasă pentru că drumul este foarte abrupt și plin de gropi, iar ambulanța noastră este foarte veche și nu ar fi făcut față”, susține medicul Mircea Duțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?