O femeie de 40 de ani, din Focșani, ajungea într-una din zilele săptămânii trecute la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Focșani cu multiple plăgi înjunghiate. Femeia, mamă de doar câteva săptămâni, suferă de depresie postnatală.
Surse din cadrul unității spun că aceasta a încercat să se automutileze. Ea prezenta plăgi înjunghiate cervicale anterior hemitorace stâng anterior (6), plagă înjunghiată fesa iliacă dreaptă și hipocondrul stâng. După ce i s-au acordat îngrijirile medicale în cadrul UPU, femeia a fost transferată în cadrul secției de psihiatrie. În cursul nopții, femeia a acuzat stare de rău și a fost readusă la spital, unde s-a constatat că, în urma înjunghierii, i-a pătruns aer în pleură. Se intervine imediat chirugical și pacienta este mutată la Terapie Intensivă.
Aceleași surse spun că femeia și-a dorit foarte mult să aibă un copil și că s-a chinuit un timp să rămână însărcinată. Este posibil ca în încercarea de a rămâne însărcinată, ea să fi apelat la tratamente hormonale, care au contribuit, ulterior, la un dezechilibru propice pentru instalarea depresiei.
„Tristețe vitală, anestezie psihică dureroasă”
Potrivit specialiștilor, cel puțin 10% dintre pacienții care se prezintă la medicul de familie (generalist) sunt depresivi, depresia fiind considerată a patra cauză a dizabilității. Tristețe vitală, anestezie psihică dureroasă, aentimente autolitice, așa descriu specialiștii trăirile unui depresiv. Despre gravitate, stări specifice, cauze, modalități de tratament și încercarea de a preveni suicidul am stat de vorbă cu medicul colonel psihiatru al Spitalului Militar Focșani, director medical Bogdan Vasile Oprea (FOTO).
Tulburările anxioase sunt mai frecvente la femei
Unul dintre cei mai fideli indicatori ai riscului suidicar este pierderea speranței în viitor. Există cercetări care susțin că incidența mai ridicată a depresiei la femei se datorează mai degrabă factorilor ambientali și nu celor biologici. Femeile cu pregătire elementară și medie, datorată unui oarecare grad de monotonie și privare socială, suferă mai frecvent de depresie decât cele cu pregătire superioară. Tulburările anxioase sunt de peste trei ori mai frecvente la femei. Instalate brusc și progresiv, se manifestă prin neliniște, grijă excesivă sau nerealistă anticipativă, preocupări excesive și nerealiste privind adaptarea la o situație din trecut sau privind propriile capacități într-unul sau mai multe domenii (familial, profesional), nevoie excesivă de siguranță, nehotărâre, scăderea capacității decizionale, senzație de tensiune interioară, incapacitate de relaxare.
Dintre tulburările depresive, depresia postpartum reprezintă un segment mai mic, dar acest segment de multe ori are consecințe dramatice. Mai mult de jumătate din populația globului este reprezentată de femei. În general 9 din 10 femei nasc. O femeie, în funcție de cultură, naște unul, doi, sau mai mulți copii. Depresia postpartum de intensitate psihotică (rupt de realitate, halucinații, delir) trebuie imediat izolată, tratată, despărțită de copil, pentru că poate prezenta un risc.
Forma depresiei depinde de mai mulți factori favorizanți: structură de personalitate, traume psihice suferite, modele văzute în familie, sau văzute în grupuri sociale. Toate astea influențează, dar este greu să spui că acel individ, sau individă va face o formă severă de depresie. Pentru protecția individului și a celor din jur, cel mai bine este să se recomande izolarea. Dacă există comportament autolitic, autoagresiv sau heteroagresiv, trebuie automat imobilizat.
Tratamentul corect, asociat cu observarea pacientului, încă din primele ore ale debutului episodului depresiv, sunt pași extrem de importanți în eficiența tratării.
Depresia postpartum se instalează mai frecvent, de obicei, la prima naștere. Dacă o femeie a născut un copil și a avut o tulburare depresivă postpartum, riscul de a face din nou un episod depresiv, după următoarea naștere, este mai mare, comparativ cu o femeie care nu a făcut. Există predispoziția asta și este argumentată și hormonal, și genetic. De asemenea, dacă ai tratat cu o anumită schemă terapeutică, de preferat este să mergi tot pe ea, pentru că va da rezultat în continuare. Depinde foarte mult să tratezi corect primul epispod, din punctul de vedere al antidepresivului ales, al dozei, al timpului cât tratezi. Și de asemenea, dacă ai și posibilitatea de a-l suține pe pacient și psihoterapeutic este foarte bine.
Pacientul nu trebuie ținut prea mult nici în afara colectivului profesional, sau al familiei.
Încearcă să-l redai cât mai repede societății în momentul în care ai convigerea că se poate descurca. Dacă-l izolezi, dacă nu-i dai ceva de făcut, crește acel sentiment de inutilitate, acel sentiment că nu mai are nimeni nevoie de el și atunci apar și gândurile urâte. Din punct de vedere al duratei, depresia postpartum poate dura două-trei săptămâni. Există niște criterii prin care noi stabilim dacă este vorba sau nu de un episod depresiv, din punct de vedere al duratei, al intensității, al modificării parametrilor. Dacă nu respectă toți acești factori, înseamnă că este vorba despre ceva tranzitoriu, de scurtă durată. Se recomandă tratament de cel puțin 2-4 luni de liniștire, după care se consolidează perioada de tratament. O perioadă de tratament sub șase luni, pentru orice formă de depresie, este degeaba. Unele femei își abandonează copii, sau chiar mai rău, recurg la pruncucidere, trecând, probabil, și prin episoade de depresie.
În momentul în care este o sarcină nedorită și femeia gândește că nu are cine să o sprijine, să o ajute, caută să scape de nou născut. Se discută foarte mult de donarea de copii, de a căuta părinți, de dinainte de naștere. Ar fi o soluție cred eu, dar încă nu este clară legea noastră. De exemplu, în familiile monoparentale, dacă unul dintre părinți acuză frecvent indispoziții și dureri în diferite zone ale corpului, cel mai probabil copilul îl va copia și, ulterior, va dezvolta un pacient cu o tulburare anxioasă, după modelul părintelui. Un copil crește cel mai bine cu părinții lui. Un copil are nevoie de doi părinți. E bine să avem puterea de a discerne momentul în care să avem un copil, dacă suntem în stare, dacă ne putem responsabiliza pe noi și partenerul de viață cu venirea pe lume a unui copil.
Există și predispoziție genetică. Putem vorbi despre o încărcătură genetică ca despre un factor deosebit de important în toate formele de depresie.
Sinuciderea este un capitol foarte important în evoluția depresiei. Se spune că sexul masculin este predispozant și aici putem include ca și factori vârsta tânără a bărbatului, lipsa ocupației, consumul de substanță, droguri, alcool, tulburare de personalitate, tendința de a sta izolat. Din punct de vedere clinic, structura de personaliate, borderline-ul și altele, exemplul din familie (sinuciderile altor persoane din famlilie).
Am întâlnit cazuri de pacienți depresivi care aveau în familie câte 3-4 decese prin sinucidere. La un momendat s-a și descris în literatură că ar exista pe o anumită genă o predispoziție pentru sinucideri. Traumele pe care le suferim în fiecare zi, pot fi un semn că suntem predispuși să dezvoltzăm un episod depresiv. Am avut pacienți despre care puteai spune la un moment dat că li s-au împotmolit toate și dintr-odată, din oameni perfect sănătoși, cădeau psihic, fie pentru că suferiseră o pierdere materială, afectivă, sau se schimbase ceva major în existența lor. Statistic vorbind, la bărbat, din 10 tentative de suicid doar una eșuează, iar aceștia aleg întotdeauna modalități care pot duce la un deces sigur. La femei e invers, una din 8 femei prezintă reușită în tentativa de suicid. În marea majoritate a cazurilor, femeile vor doar să tragă un semnal de alarmă.
Tentativa de suicid este specifică sexului feminin și, de fapt, femeia nu vrea să realizeze cu adevărat suicidul. De fapt vrea să țipe, vrea să ceară ajutor. Vrea să spună că are nevoie de un sprijin. Åži atunci trebuie să o crezi, trebuie să vezi unde s-a scurtcircuitat ceva și să o ajuți. Depresia postpartum poate debuta la câteva zile după naștere, dar și la două săptămâni și la o lună de zile. Atenție, în momentul în care am sesizat că e în neregulă ceva cu mama (aceasta nu mai alăptează, are un comportament bizar, respinge nou născutul, respinge membri ai familiei, nu mai comunică, etc), trebuie să luăm măsuri.
În astfel de situații, familia ar trebui să sesizeze că ceva este în neregulă, dar de multe ori femeia stă singură cu copilul, soțul este plecat la muncă și n-are cine să vadă că se petrece ceva în neregulă cu mama. În cazurile astea e și mai rău, de asta e bine să se facă controale periodice și la domiciliu la mamă și la copil.
Medicul de familie ar trebui să meargă acolo unde locuiește nou născutul și să vadă starea acestuia și a mamei.
Din păcate, nu prea se mai întâmplă asta. Ar trebui măcar să fie trimis asistentul medical, să vadă dacă are cu ce să-l îmbrace, cu ce să-l hrănească, îl ține în frig, e curat, e predispus la infecții, etc. Din păcate nu se mai monitorizează la domiciliu.
Îmi amintesc că la început, când nu aveam experiența pe care o am acum, am avut un caz din acesta, de depresie, dintr-o familie cu un nivel de trai foarte bun. A fost o formă de depresie grea, cu elemente psihotice, dar a mers bine, pentru că a avut, pe lângă tratament, și sprijinul familiei. Deci, nu lipsurile materiale sunt întotdeauna cele care pot determina astfel de probleme.
În cazul depresiei postapartum, putem cita și o ipoteză neuroendocrină care spune că apariția unor tulburări de dispoziție în legătură mai mult sau mai puțin directă cu unele modificări endocrine (pubertate, ciclu menstrual, graviditate, puerperiu, lactație, menopauză, tiroidism, etc) demonstrează rolul favorizant și chiar declanșator pe care îl joacă factorii hormonali în tulburările dispoziției.
Este cunoscut faptul că aproape toate sistemele endocrine sunt legate de cortex și, ca atare, vor prezenta anomalii în tulburările afective. Se produce un dezechilibru în toate etapele astea. La fetițe, de exemplu, când vine prima menstră, e o perioadă prea tânără ca să sesizezi ceva. Cel mai greu este să diagnostichezi acel copil care este la pubertate, care trece printr-o perioadă de 4-5 ani, noi zicem prodromală, în care simptomele nu sunt specifice, dar sunt un pic atipice pentru vârsta lui. E mai retras, e mai suspicios, are anumite bizarerii în comportament, are anumite stereotipii. Mințile strălucite au o capacitate mai mare de a ascunde stările de tulburări discordante, de a disimula și de a nu accepta că există o problemă. La fel și famiile acestora, refuză să accepte.
La depresie, există niște factori care se iau în discuție și în apreciere, traume psihice le spunem noi. Conform clasificărilor existente în literatura de specialitate, ordinea traumelor care ne pot influența este următoarea: cea mai importantă este pierderea unui copil, urmează imediat trauma pierderii partenerului de viață, apoi vin pierderile de natură materială, în special cele financiare. Am avut o grămadă de cazuri ale unor pacienți care nu pierduseră nimic, câștigaseră sume de bani, sau alte lucruri și au făcut tulburări depresive. Îmi aduc aminte că lucram în București și a venit la mine o doamnă, 40 și ceva de ani, prezentabilă, cu serviciu bun, soțul de asemenea, dar făcuse depresie că s-au mutat de la o garsonieră la o casă cu patru camere. Cu siguranță aici a contat și ruperea de vecinii vechi, schimbarea serviciului odată cu mutarea. De asta trebuie să ținem cont de toți factorii în evaluarea unui pacient.
Specialistul atrage atenția asupra momentului în care trebuie intervenit.
Am avut foarte multe bucurii de când profesez. Am reușit să readuc pe calea cea bună mulți consumatori cronici de alcool, cu modificare, cu psihopatizare, cu fel de fel de tulburări despre care ai spune că sunt irecuperabile. Am avut multe satisfacții și asta înseamnă mult și pentru ei, dar și pentru familie. Dar important este când intervii, pentru că dacă s-au produs multe stricăciuni în organism la nivelul mai multor organe, rata de supraviețuire este mai mică. Dar am avut și multe dezamăgiri din partea pacienților cu care m-am chinuit, veniți în comă alcoolică, sau în sevraj și după ce m-am chinuit cu ei să-i pun pe picioare, să-i reintegrez, cum au ieșit pe ușa spitalului la externare, au intrat în prima crâșmă. Pe mulți i-am văzut privind pe geamul spitalului și e greu, te supără lucrurile astea.
Å¢in minte tot așa, un caz mai deosebit, întâlnit la București. Un profesor universitar vine la consult. Ne povestea cum de la un timp intră în amfiteatru, la curs, deschide îndrumătorul și stă. Sudenții râd și el stă, privește în jur, dar nu mai știe de s-a dus acolo. Vine câte cineva și-i șoptește: Domnule profesor, aici suntem! El începe și le vorbește, după care se oprește din nou și nu mai știe de ce se află acolo. Important este că cineva a avut curajul să-i spună să meargă să ceară ajutor, pentru că el nu conștientiza, pur și simplu se trezea așa pe un teren necunoscut.
Atenție sporită asupra deciziei de a deveni părinte și ulterior asupra statutului de părinte.
În primul rând, dacă vor să aibă copii, să se gândească nu numai la procesul tehnologic, ci și la urmările acestuia. Adică să fie capabili și să învețe să crească acel copil, făcând tot ceea ce este de folos pentru sănătatea acestuia.
Trebuie să acceptăm metodologia de îngrijire și de creștere a copilului, hrana, îmbrăcămintea lui, tot ce ține de monitorizare, să ne ducem la medic. De asemenea, dacă s-ar putea, vizitele acelea la domiciliu din partea medicului, mai ales la familiile cu risc. Societatea și puterea ei de a ajuta poate să salveze. În momentul în care ai sesizat o neregulă la cineva, decât să râzi, ia atitudine, semnaleză undeva!
