Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Furnizarea apei calde, întreruptă


Furnizarea apei calde va fi oprită, în Focșani, în perioada 15-30 septembrie. În acest interval, angajații societății vor efectua revizia anuală a instalațiilor de producere și transport a energiei termice, iar furnizarea de apă caldă de consum va fi sistată. „Menționăm că în cazul în care lucrările se vor încheia înaintea termenului anunțat, societatea va relua, imediat, furnizarea de apă caldă de consum, cu anunțarea prealabilă a populației”, se arată într-un comunicat al ENET.

***

Directorul societății, Valter Popescu, spune că pregătirile pentru iarnă au început încă din primăvara acestui an, imediat după ce căldura a fost oprită. Astfel, au fost făcute reparații la mai multe puncte termice, au fost înlocuite vane, dar și instalații electrice și conducte. „Suntem aproape de final cu pregătirile pentru iarnă. Începând cu data de 15, va fi oprită apa caldă pentru a executa lucrări de revizie. Așteptăm și o mobilizare a populației în ceea ce privește plata facturilor pentru ca în curând să funcționăm din nou pe gaze. De altfel, suntem în negocieri cu cei de la furnizorul de gaze, căruia i-am solicitat o reeșalonare a datoriei. Așteptăm să facem plăți pentru deblocarea acestei situații”, a precizat Valter Popescu.
Directorul ENET mai spune că datoria față de furnizorul de gaze este de 9 milioane de lei, în timp ce societatea are de încasat de la populație și de la bugetul de stat, în total, 15 milioane de lei. „Dacă am încasa numai datoriile de la populație, am reuși să achităm datoria față de furnizorul de gaze. Facem un apel către populație să plătească rapid  facturile pentru a nu intra în iarnă cu datorii, mai ales că în perioada rece facturile sunt mai mari”, a concluzionat directorul Popescu.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?