Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Patriarhul Daniel: Mănăstirea Putna va purta şi hramul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare


Patriarhul Daniel a anunțat, duminică, la Mănăstirea Putna, că biserica mănăstirii va avea un al doilea hram, pe lângă cel istoric din 15 august, în 2 iulie, când este pomenit Sfântul Voievod Åžtefan cel Mare. În cuvântul rostit în fața a peste 10.000 de credincioși adunați la Putna, Patriarhul Daniel a spus că împreună cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, și cu starețul Mănăstirii Putna,Velnic Melchisedec, s-a decis adăugarea unui al doilea hram bisericii mănăstirii, care îl are ca ctitor pe Åžtefan cel Mare, înmormântat aici.
El a spus că, după ce în 1992 Sfântul Sinod al BOR l-a trecut pe Åžtefan cel Mare în rândul sfinților, s-a constatat că foarte mulți cre-dincioși vin la Mănăstirea Putna în data de 2 iulie, zi în care este pomenit Åžtefan cel Mare, astfel că s-a decis să fie adăugat cel de-al doilea hram al bisericii. PF Daniel a precizat că în același timp bise-rica mănăstirii va purta și hramul Adormirii Maicii Domnului, hram istoric.
Totodată, Patriarhul Daniel a subliniat importanța realizării picturii interioare a bisericii mă-năstirii, arătând că „pictura este o formă vizuală de mărturisire a credinței, o artă, dar și un veșmânt litugic pentru biserică”. „Când o biserică nu e pictată în interior, nu este înveșmântată liturgic suficient”, a spus patriarhul.
În cuvântul său, PF Daniel a vorbit, de asemenea, despre importanța praznicului Adormirii Maicii Domnului, arătând că este cea mai importantă sărbătoare din cele nouă închinate ei de-a lungul anului. Acesta a arătat că Maica Domnului este „ajutătoare în diverse încercări și este de ajutor într-o lume din ce în ce mai secularizată, învrăjbită și dezorientată” și i-a îndemnat pe participanții la ceremoniile religioase, între care mulți tineri plecați la muncă în străinătate, să nu uite țara și cre-dința primite de la părinții lor.
Duminică dimineață, Patriarhul Daniel a oficiat, la Mănăstirea Putna, slujba de sfințire a noii picturi a Mănăstirii Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitorie a Sfântului Voievod Åžtefan cel Mare, după care a oficiat, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, Sfânta Liturghie prilejuită de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.
Lucrările la pictura bisericii Mănăstirii Putna au fost începute la 31 iulie 2001 și au fost încheiate la 31 iulie 2010. Pictura a fost realizată de pictorii locali Mihai și Gavril Moroșanu. Biserica Mănăstirii Putna nu era pictată nici în exterior, nici în interior, după ce fusese reconstruită în timpul domniei lui Vasile Lupu. Potrivit izvoarelor istorice, inițial, biserica mănăstirii, construită în timpul domniei lui Åžtefan cel Mare ca necropolă voievodală, era pictată și era împodobită cu foiță de aur.
Duminică s-au împlinit 25 de ani de când PF Daniel a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Putna, slujba fiind atunci oficiată de actualul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Suceveanul.
Creștinii au sărbătorit, duminică, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an după postul Paștilor și cel al Sfinților Petru și Pavel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?