Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Album de memorii


Rapperul și producătorul muzical Jay-Z a anunțat că va lansa un album de memorii, intitulat „Decoded”, pe 16 noiembrie. Volumul „Decoded” va descrie o serie de aspecte din copilăria muzicianului american, petrecută în cartierul Brooklyn din New York, câteva întâmplări din turbulenta adolescență a acestuia, în timpul căreia Jay-Z a fost dealer de droguri, dar și începuturile carierei sale de star hip-hop. „Pentru acest volum am fost intervievat, câteva persoane apropiate mie au fost intervievate și am aflat astfel multe lucruri pe care nu le știam atunci când eram copil”, a declarat Jay-Z pentru revista Rolling Stone. „Nu conține nimic în plus față de ceea ce am spus deja în cântecele mele. Este însă ceva mult mai detaliat. Un cântec are doar trei minute. O carte nu trebuie să aibă ritm sau versuri și nu are o limită de timp impusă, așa că ai astfel posibilitatea de a spune tot ce vrei”, a adăugat rapperul american.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?