Râsul în hohote, în compania prietenilor, diminuează senzația de durere, grație unor molecule opiacee care „inundă” creierul, afirmă autorii unui studiu britanic ce a fost publicat miercuri. Cercetătorii au testat în laborator reacția la durere a voluntarilor care urmăreau secvențe din serialele de comedie „Mr. Bean” și „Prietenii tăi/ Friends” sau emisiuni non-umoristice despre golf și despre viața animalelor. Senzația de durere era provocată de aplicarea pe piele a unei frapiere cu gheață în care se răcește vinul sau șampania și de un garou strâns până la limita de toleranță. Un alt test a fost efectuat în timpul Festivalului de la Edinburgh pe voluntari care priveau fie o comedie fie o piesă dramatică. Imediat după spectacol, pentru a vedea dacă râsul diminuează senzația de durere, voluntarii au fost invitați să se sprijine de un zid, cu genunchii îndoiți, ca și cum ar sta pe un scaun invizibil. Un sfert de oră de râs în hohote este suficient pentru a crește cu circa 10% toleranța la durere, au anunțat autorii acestui studiu. În schimb, vizionarea unor emisiuni non-umoristice sau a unor drame nu au niciun efect contra durerii.
Studiul a făcut însă o distincție netă între râsul sincer, în hohote, singurul care are acest efect antidurere, și râsul politicos, de fațadă. Deoarece râul în hohote se produce arareori atunci când ești singur, să te afli într-un grup de prieteni pare o condiție determinantă pentru declanșarea acestui tip de râs care eliberează în creier endorfine. Aceste molecule cu rolul de mesageri chimici între neuroni pot și să atenueze semnalele de durere fizică sau de stres. Endorfinele sunt produse în timpul exercițiilor fizice, acesta fiind motivul pentru care oamenii au o senzație plăcută atunci când aleargă sau practică anumite sporturi.
Râsul în hohote implică și un exercițiu muscular involuntar și repetat, în timpul căruia oamenii expiră aerul, fără a-și relua suflul. Epuizarea cauzată de acest efort brusc antrenează producția de endorfine, afirmă autorii studiului.
Maimuțele antropoide sunt și ele capabile să râdă, dar, spre deosebire de om, ele inspiră la fel de mult aer pe cât expiră în timpul râsului.
Autorii acestui studiu, publicat în Proceedings of The Royal Society B, consideră că experimentele lor îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine mecanismele fiziologice și sociale ale râsului și originea acestuia.
