Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Bătaie cu bâte şi cuţite între romi


Mai mulți tineri de etnie romă au intrat în atenția polițiștilor, după ce vineri noapte au provocat un scandal monstru în curtea unui imobil de pe Bulevardul Gării din Municipiul Focșani. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la acest fapt. Astfel, în data de 6 august, în jurul orelor 23.50, oamenii legii s-au deplasat la imobilul cu pricina, unde tinerii se manifestau zgomotos și violent în limbaj. Oamenii legii au constatat că în curtea imobilului fumega un autoturism. Din primele verificări efec-tuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, marca VW Vento, proprietetea lui Gabriel P., a fost incendiat de Octavian V. și Samir-Marian I., așa cum semnalase chiar proprietarul autoturismului. În timp ce oamenii legii procedau la verificări, tinerii romi, împărțiți în două grupuri, s-au încăierat și s-au lovit reciproc cu bâte și cuțite. A fost nevoie inclusiv de intervenția jandarmilor, a altor echipaje de poliție, precum și a unei grupe SPIR, pentru a fi aplanat conflictul.
În urma altercației, a rezultat vătămarea corporală a lui Gabriel P., de 41 ani, din municipiul Focșani, și a lui Drian L., de 25 ani, din municipiul Buzău, care au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” pentru a primi îngrijiri medicale, fără a fi însă internați.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvâșirii infracțiunilor de încăierare, distrugere prin incendiere și vătămare corporală, urmând a se clarifica împrejurările în care au decurs evenimentele și stabilirea vinovăției fiecărui participant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?