Un copil de 10 ani, din Ciușlea, comuna Garoafa s-a înecat în după amiaza zilei de ieri în râul Siret, la barajul Hidrocentralei de la Movileni. Deși scăldatul în zonă este interzis copilul a mers la apă, cel mai probabil cu gândul de a se răcori. Emilian S. a fost scos din apă de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Băiatul face parte dintr-o familie cu mulți copii care sunt îngrijiți numai de mamă, tatăl fiind decedat în urma unui accident de circulație. „Cel mai probabil s-a dus la scăldat și nu a mai reușit să iasă din apă. Cadavrul a fost transportat la morga”, a precizat Florin Olaru din cadru ISU Vrancea.
Chiar dacă nefericitul eveniment nu s-a petrecuta pe raza comunei Garoafa, primarul Gheorghe Maghearu, a fost prezent la fața locului. „Copilul face parte dintr-o familie numeroasă. Acasă mai are cinci frați. Mama acestor copii nu prea se îngrijește de ei și drept urmare intenționăm să luăm măsuri ca micuții să fie instituționalizați”, a precizat primarul Maghearu. Trupul băiatului a fost transportat la morga din Tecuci, Movileni aparținând județului Galați. Cadavrul a fost găsit de scafandri în locul unde apa intră în uzină, lipit de grătarul de la porți. Este cel de-al doilea caz de înec săptămâna aceasta. Cu câteva zile în urmă, un alt băiat de 14 ani a murit în canalul Siret-Bărăgan, în apropiere de Mărășești.