Medalie de bronz pentru România la Campionatele Europene de la Leipzig! Ana Bărbosu a câștigat bronzul la individual compus după o întrecere în care și-a demonstrat valoarea de gimnastă completă. România urcă din nou pe podium continental în această probă, după 12 ani.
Ana a început foarte bine la sărituri și a continuat și mai bine la paralele. Duelul cu Manila Esposito a atins punctul culminant la bârnă unde Ana a primit doar 11.633. Cu moral și spirit de luptătoare, Ana a intrat la sol pentru a rămâne în lupta pentru medalii. Cu un exercițiu executat superb, Ana a primit 13.700 și a intrat din nou în lupta pentru medalii. Alba Petisco din Spania a fost constanta și a trecut de Ana. Ana a făcut contestație pentru nota de dificultate la sol (5.5). Între timp Manila Esposito a evoluat cu mici greșeli la sol dar a primit 13.666 și a fost suficient să treacă în frunte. Contestația Anei a oprit concursul minute bune, la final, arbitrele au respins cererea de recalculare a româncei.
Bronz pentru Ana după o zi în care a demonstrat că este luptătoare. Totalul Anei, 52.299 punte. Alba Petisco a adunat 53.265 puncte iar Esposito a avut 54.965 puncte.
Denisa Golgotă a intrat în primele 8 gimnaste ale Europei, locul 7 cu 51.7732 după un concurs în care a primit 13.233 la sărituri, 12.966 la paralele, 12.700 la bârnă și 12.833 la sol. Evoluția ei, după 5 ani de pauză, este îmbucurătoare pentru gimnastica românască.
Felicitări, Ana! Felicitări antrenorilor Ramona Micu și Florin Cotuțiu!
(Text preluat de pe pagina de facebook a Federației Române de Gimnastică)
Nota redacției: Ana Maria Bărbosu a fost pregătită pentru marea performanță la CSS Focșani de profesorii antrenori Daniela Trandafir și Cezar Stoica.
Foto: Emilia Nicolae