Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

A vrut să recunoască un copil care nu era al lui!


Un păncean a cerut judecătorilor recunoașterea paternității copilului pe care susținea că îl are cu o femeie din localitate. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu a propus, ieri, președintelui de ședință, să respingă ca neîntemeiată cererea lui Ionuț M., care susținea că are un copil cu Ioana G.. Procurorul a arătat că bărbatul, condamnat la 6 ani de închisoare pentru infracțiuni săvârșite în afara țării, nu   și-a dovedit în niciun fel afirmațiile și nu a anexat la dosarul cauzei nici măcar certificatul de naștere al minorului. Mai mult decât atât, la solicitarea instanței, de a preciza măcar sexul copilului, Ionuț M. a ridicat din umeri: „Mai știu eu     ce-am făcut?”. La termenul de ieri, acesta a aflat, însă, de la Ioana G. că minorul este aproape major și are 17 ani. „Îl cunosc pe reclamant, dar n-am avut niciun fel de relații cu acesta. Da, am un copil, mai precis un băiat în vârstă de 17 ani, dar acesta este conceput cu un alt bărbat al cărui nume figurează la rubrica «Tată» din certificatul său de naștere”, a declarat Ioana G.
Femeia a precizat că, deși a fost surprinsă de conținutul acțiunii în justiție formulată de Ionuț M., a dorit să-l asigure, de față cu magistrații, că nu el este tatăl biologic al adolescentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?