Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

„Simbol şi cuvânt“ la Consiliul Judeţean


Astăzi, începând cu ora 9.00, în sala mare a Consiliului Județean Vrancea va avea loc simpozionul și concursul național „Simbol și cuvânt”. Manifestarea este organizată de Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul Åžcolar Județean, Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Focșani, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național, Organizația de sindicat SIP-FEN Vrancea și Asociația pentru Acces la Informație, Educație, Cultură și Tehnologie „Proiect” și se adresează profesorilor și elevilor din învățământul preuniversitar. Conform datelor furnizate de Elena Deju și Corina Giurcă, coordonatori proiect de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, activitățile simpozionului sunt structurate pe două secțiuni, respectiv secțiunea A- cadre didactice și secțiunea B – elevi. În cadrul secțiunii dedicate dascălilor se va dezbate tema „Învățarea centrată pe elev în învățământul preuniversitar-metode activ-participative”, iar pentru elevi, tema concursului este „Copacii sunt cărți cu frunze”. Invitați la acest eveniment sunt profesorul universitar doctor Ion Negreț Dobridor, de la Facultatea de Psihologie și Åžtiințele Educației, Universitatea București, profesor doctor Ion Horia Bârleanu, de la Facultatea de Litere, Universitatea „Åžtefan cel Mare” Suceava și profesori de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași. „Prezentul simpozion și concurs are ca principal scop valorificarea potențialului intelectual al cadrelor didactice și al elevilor cu privire la capacitatea acestora de a crea utilizând limbajul de specialitate. De asemenea se are în vedere îmbunătățirea capacității de protejare și conservare a mediului înconjurător. Un scop adiacent îl reprezintă încercarea de circumscriere a discursului și de profesionalizare a acestuia”, au declarat coordonatoarele proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?