Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Angelina Jolie o va interpreta pe regina Cleopatra


Actrița americană Angelina Jolie o va interpreta pe Cleopatra, într-un nou lungmetraj care o va readuce pe marele ecran pe legendara regină egipteană, informează contactmusic.com. Angelina Jolie va călca, astfel, pe urmele celebrei Elizabeth Taylor, care a portretizat-o pe Cleopatra în filmul din 1963 cu același titlu. Noul proiect cinematografic va avea la bază un scenariu adaptat după biografia „Cleopatra: A Life”, scrisă de Stacy Schiff.
Producătorul Scott Rudin a confirmat pentru USA Today că acest proiect cinematografic „este conceput cu și pentru Angelina Jolie”. Presa de la Hollywood afirmă că și actrița Catherine Zeta-Jones se află în negocieri avansate pentru a o interpreta pe Cleopatra într-un musical 3D regizat de Steven Soderbergh, în care actorul australian Hugh Jackman îl va juca pe iubitul reginei egiptene, Marc Antoniu. În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul „Cleopatra”, al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriți fiecare cu alți parteneri în acel moment, au început o legătură pasională. Angelina Jolie este cea mai bine plătită actriță de la Hollywood, cu venituri de 27 de milioane de dolari câștigate în ultimele 12 luni, potri-vit revistei Forbes. Actrița, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, are o relație de mai mulți ani cu actorul Brad Pitt, alături de care a și jucat în „Dl. & Dna. Smith”. Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft”, a jucat în multe producții cu succes la public, dar a câștigat și premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?