Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Jucăriile pot pune viaţa celor mici în pericol


Angajații din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au controlat, la sfârșitul lunii mai, magazinele din județ ce comercializează jucării. Cele mai des întâlnite abateri au fost constatate de comisari în ceea ce privește informarea clienților. La multe jucării lipseau instrucțiunile de asamblare și utilizare precum și marcarea grupei de vârstă a copiilor cărora le sunt destinate jucăriile. Lipsea, de asemenea, și traducerea informațiilor în limba română. La un operator econo-mic din județ se comercializau jocuri, role, skateboard-uri pe a căror etichetă de marcaj, aplicată de importator, era scris „a se folosi conform graficelor de pe ambalaj” și culmea, pe acesta nu era niciun grafic! La un alt co-merciant au fost găsite jucării care nu aveau marcată grupa de vârsta dar și jucării care aveau menționat avertismentul „nerecomandat copiilor sub 36 de luni”, deși aveau ca grup țintă tocmai copiii sub 36 de luni. Reprezentanții Protecției Consumatorilor le recomandă cetățenilor să fie foarte atenți cu jucăriile pe care le cumpără prichindeilor lor. „Este indicat ca părinții să aleagă o jucărie specifică vârstei copilului, conform categoriei de vârstă înscrisă pe etichetă; să nu permită copiilor de vârstă mică să utilizeze jucăriile fraților mai mari; să verifice existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, traduse în limba română; să evite achiziționarea jucăriilor care au muchii tăioase, piese ușor detașabile de dimensiuni reduse care pot fi înghițite sau din materiale textile/fibre ce pot produce sufocare „, sunt câteva dintre recomandările comisarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?