Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Sanitarii cuzişti s-au calificat la faza naţională


Echipajul de sanitari al Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” s-a dovedit, ieri, a fi cel mai priceput la „Concursul de educație pentru sănătate și acordarea primului ajutor” unde s-a clasat pe primul loc. Pe locul II s-a situat echipajul de sanitari de la Colegiul „Edmond Nicolau” iar locul III a revenit echipajului de la Colegiul „Mihail Kogălniceanu”. Toate cele opt echipaje de la liceele din județ, prezente, ieri, în sala de sport a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” au încercat să își dovedească priceperea în fața comisiei la proba scrisă și mai ales la cea de acordare a primului ajutor. Trecând peste emoții, au îngrijit pacienții în  maximum zece minute după ce au tras la sorți câte un scenariu de accident. Toate echipajele au fost premiate la sfârșit cu produse de igienă personală iar cei de la „Cuza” s-au calificat la faza națională a concursului ce va avea loc la Buzău, în luna iulie. Tot ieri, 16 echipaje de sanitari provenite de la școlile generale din județ au participat la același concurs desfășurat în sala de sport a Åžcolii „Åžtefan cel Mare”. După ce au trecut prin aceleași probe și aceleași emoții, echipajele au așteptat cu sufletul la gură decizia comisiei. În urma deliberărilor membrilor comisiei, Åžcoala „Simion Mehedinți” din Soveja a ieșit pe un onorabil loc III în timp ce Åžcoala nr. 1 din Gugești s-a clasat pe locul II. Åžcoala din Păunești s-a descurcat cel mai bine astfel încât a ieșit pe primul loc. Cu toate acestea echipajul nu va merge la faza națională deoarece anul acesta la această fază participă doar liceele. „Mă bucur că au venit multe echipaje atât la școli cât și la licee. Încet dar sigur vom conștientiza importanța cunoașterii acordării primului ajutor”, a declarat Lidia Boc, de la Filiala de Cruce Roșie Vrancea.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?