Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bac fără incidente


Proba de testare a competențelor lingvistice într-o limbă străină din cadrul examenului de Bacalaureat a continuat, ieri, fără incidente. Potrivit situației comunicată de Inspectoratul Åžcolar, la orele 16.00 se prezentaseră, în vederea susținerii acestei probe, 957 elevi din cei 1.059 înscriși pentru această zi la Limba Engleză. Așa cum era de așteptat, șefii învățământului vrâncean au precizat că totul a decurs bine și fără incidente. Începând de astăzi vor fi examinați și cei 124 elevi care au optat pentru Limba Franceză. Această ultimă probă orală din cadrul exa-menului de Bacalaureat se va încheia pe 4 iunie.  Din totalul de 3.041 înscriși la această probă, 2.060 au optat să susțină examenul de Bacalaureat într-o limbă străină la engleză, alți 124 la Limba franceză, 49 la spaniolă, la ita-liană 12, iar la rusă 4 elevi. Proba scrisă la Limba și Literatura Română va debuta în data de 28 iunie. În data de 30 iunie este programată a se desfășura proba obligatorie a profilului, proba la alegere a profilului și specializării fiind organizată în data de 2 iulie. Două zile mai târziu, mai exact pe 4 iulie vor fi afișate rezultatele, contestațiile putând fi depuse în cursul aceleiași zile începând cu orele 16.00 și până la orele 20.00. Pe 8 iulie candidații vor afla rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat. Cei care nu au promovat în cadrul primei sesiuni pot participa la cea de-a doua, ce va debuta în perioada    5 – 9 iulie cu înscrierea candidaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?