Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Concurs pentru un şef la Casa de Pensii


În plină criză, cu reduceri de pensii și de salarii, pedeliștii sunt mai preocupați să fenteze legea și să se cocoațe în funcțiile de conducere ale instituțiilor statului. Metoda folosită este participarea oamenilor desemnați de partid la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor rămase vacante după ce titularii au intrat în concediu pentru creșterea copilului. Ultimul caz este la Casa de Pensii, unde funcția de director este ocupată de pedelistul Adrian Juravle. Acesta ar urma să își piardă funcția după declararea drept neconstituțională a legii 188 privind Statutul funcționarilor publici. Drept urmare, pedeliștii caută orice soluții  pentru menținerea lui în sistem. Așa se face că, teoretic, toate posturile din sectorul bugetar sunt blocate și nu se mai fac angajări, dar la Casa Județeană de Pensii va fi organizat un concurs pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului plăți prestații al cărui titular este o mămică plecată în concediu pentru creșterea copilului. Cel mai probabil această portiță va fi folosită de pedeliști pentru a-și păstra protejații în funcțiile de conducere. Prima probă a acestui concurs, și anume cea scrisă, va avea loc în data de 15 iunie, iar cea de a doua, interviul, în data de 17 iunie. Tot pe site sunt precizate și condițiile de participare. Drept urmare, candidatul trebuie să aibă, printre altele, studii superioare absolvite cu diplomă de licență, doi ani vechime în specialitatea studiilor, să fie dotat cu calități organizatorice, capacitate de coordonare și control și să aibă, în plus, abilități temeinice de mediere și negociere.
Alături de Juravle mai sunt și alți directori pedeliști care urmează să își piardă posturile ocupate pe criterii politice. Se pare însă că unii dintre ei vor să intre în concedii medicale pentru a evita demiterea. Între timp, ar urma să fie încadrați pe posturi vacante temporar și să devină funcționari publici. Vor rămâne fără funcții Vasile Croitoru- director coordonator al Direcției de Statistică Vrancea, Carmen Chitic- director coordonator al Agenției Județene de Prestări Sociale, Iozefina Iaru- director coordonator al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Mioara Lazăr- director adjunct al aceleiași instituții, Daniel Gongu- director coordonator al Direcției Județene de Sport Vrancea, Lucica Chiper- directorul Secției de Drumuri Naționale, Cătălin Graur- director al Direcției de Sănătate Publică, Adrian Baciu – director al Direcției Județene de Tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?