Cuvânt la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi la Duminica Rusaliilor

0
320


Sf. Constantin a devenit împărat după moartea tatălui său, Constanțiu Flor, cu acordul armatei, fiind iubit de toți, ca un rod ieșit dintr-o rădăcină bună. Maxentie, fiul nelegitim al lui Maximian Erculie, a încercat să uzurpe tronul lui Constantin, uneltind împreună cu câțiva senatori din Roma, cărora le-a dat multe daruri și le-a făcut promisiuni. Maxentie s-a proclamat împărat cu de la sine putere, fără să aibă acordul poporului și al armatei. Constantin nu s-a supărat și l-a lăsat să împărățească în Roma, iar el s-a mulțumit cu Britania și cu zonele învecinate.

Cum Maxentie a început să prigonească poporul, romanii au trimis în taină la Constantin solie rugându-l să vină și să-i scape de tiran. Constantin a scris mai întâi lui Maxentie, sfătuindu-l prietenește, să înceteze cu tirania sa, însă fără succes. Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele și adună oaste multă împotriva lui, a pornit împotriva lui război. Dar, văzând că are armată mică și gândindu-se și la farmecele lui Maxentie, s-a îndoit că va birui. De aceea, se rugă fierbinte lui Dumnezeu să îl ajute și i s-a arătat lui întru amiazăzi semnul Crucii Domnului, închipuit cu stele strălucitoare, mai mult decât soarele, iar deasupra acestui chip era următoarea scriere: „Cu aceasta vei birui”. Ostașii se temeau toți ca nu cumva războiul lor să fie fără izbândă, iar împăratul Constan-tin nu înțelese ce văzu. Noaptea, pe când el dormea, i s-a arătat singur Domnul nostru Iisus Hristos și iarăși i-a arătat semnul cinstitei Cruci, zicându-i: „Să faci asemănarea acestui semn și să poruncești ca să-l poarte înaintea cetelor și vei birui nu numai pe Maxentie, ci și pe toți vrăjmașii tăi!”. Åži făcând așa, a biruit pe Maxentie, iar Constantin a intrat în Roma fiind întâmpinat de tot poporul cu mare bucurie și cinste. Drept mulțumire lui Dumnezeu a înălțat o cruce în mijlocul Romei. După ce s-a botezat, Constantin cel Mare a dat poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe creștini și a zidit în curțile sale împărătești o biserică în numele Mântuitorului Hristos și a poruncit să se boteze fără întârziere toți cei ce vor voi să fie creștini. Astfel s-a făcut bucurie mare credincioșilor, a căror mulțime era atât de mare în Roma, încât voiau să gonească din cetate pe toți cei ce nu voiau să fie creștini. Dar împăratul a oprit poporul, zicând: «Dum-nezeul nostru nu voiește ca cineva să vie la El cu silă și fără de voie; ci, dacă cineva de voie liberă și cu scop bun se apropie de El, în acela El binevoiește și cu milostivire îl primește; deci, precum voiește cineva să creadă cu libertate, așa să creadă, iar nu să se prigonească unul pe altul!». Constantin a organizat Sinodul cel mare de la Niceea, în anul 325, combătând erezia lui Arie și stabilindu-se dogmele sfintei credințe. Apoi, a trimis pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului.  Drept mulțumire, împărăteasa Elena a poruncit ca în Ierusalim să se zidească Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce, Biserica din Ghetsimani, unde este mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri, precum și alte 18 bi-serici. Împăratul Constantin cel Mare s-a stins după 32 de ani de domnie, fiind înmormântat cu mare slavă și trecut în rândul sfinților Bisericii.

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt

În a cincizecea zi după Înviere, Mângâietorul, Duhul adevărului, S-a pogorât peste cei cărora Iisus le făgăduise. „Åži când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc”. La porunca Domnului, Apostolii au rămas în Ierusalim și au așteptat „putere de sus” care să le spună ce vor urma să facă. Ei erau uniți în suflet și în rugăciune, toți ca un singur om, ca un singur suflet. „Åži din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Åži li s-au arătat, împărțite, limbi de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Åži s-au umplut toți de Duhul Sfânt. Åži au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”. Iată cum se lămurește faptul ca Duhul S-a descoperit în limbi ca de foc. Prima Sa lucrare a fost să dea Apostolilor putere de a vorbi în limbi. De aici este limpede faptul că, de la întemeierea Bisericii lui Hristos, Evanghelia mântuirii se adresa tuturor popoarelor pământului, așa cum a arătat lămurit Domnul după Învierea Sa, poruncind ucenicilor Săi: „Mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28:19). Deci, acești misionari ai Evangheliei, au folosit la începutul misiunii lor prima pu-tere, aceea de a înțelege și vorbi în limbi străine. „Îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Åži toți erau uimiți și nu se dumireau”. Dar Duhul Sfânt nu este ca omul cel războinic, care dă buzna în casa altui om. El intră în casa a cărei ușă se deschide de bunăvoie și acolo unde El este primit ca Oaspete drag și îndelung așteptat. Apostolii L-au așteptat cu mult dor, și Acesta S-a pogorât peste ei și Åži-a făcut sălaș în ei. El nu S-a pogorât peste ei cu răcnet de amenințare, ci cu strigăt de bucurie. Mai târziu El a turnat peste ei și alte daruri: al facerii de minuni, al proorocirii, al înțelepciunii, al vorbirii, al îndurării, al păcii lăuntrice, al statorniciei în credință și în nădejde, al iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Duhul Sfânt a dat aceste daruri cu îmbelșugare și cu bucurie mare, nu numai Apostolilor ci și urmașilor lor și tuturor sfinților din Biserica lui Hristos până în ziua de astăzi, toate astea după nevoia și curăția oamenilor. De asemenea, se cade să pomenim cu laude pe Preasfânta Fecioară Maria, peste care Duhul Sfânt S-a pogorât mai devreme decât S-a pogorât peste Apostoli: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1:35), Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Preasfânta Fecioară. Åži ea, prin puterea Duhului Sfânt, a dat naștere Rodului Celui Preaslăvit, mireasma căruia străbate cerul și pământul și prin care toți credincioșii sunt hrăniți de la primul până la ultimul. Să ne bucurăm și noi, nevrednicii, și să mulțumim Domnului pentru așa mare dar și să-L rugăm să ne ajute pe drumul vieții acesteia spre dobândirea vieții celei veșnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here