Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Hepatita C poate fi depistată cu un simplu test


Hepatita C, care afectează unu din 12 oameni, poate fi depistată cu un simplu test, pe care fiecare român și-l poate cumpăra din farmacie, întrucât identificarea timpurie a acestei maladii grave care afectează adultul cu vârste între 30 și 44 de ani ar reduce suferința și costurile tratamentelor. Testul poate fi cumpărat din farmacie, cu 20 de lei, iar în funcție de rezultat, care indică dacă o persoană a trecut prin infecția cu virusul hepatitic C, pot fi continuate investigațiile. Spe-cialiștii au explicat marți în ajunul Zilei Mondiale a Hepatitei, sărbătorită în întreaga lume sub sloganul, „Sunt eu numărul 12?”, implicațiile acestei maladii de care suferă unu din 12 oameni, dar care poate fi prevenită și tratată. În acest sens, profesorul Adrian Streinu-Cercel a spus că, în premieră pentru România, au fost prezentate studii privind prevalența, incidența și atitudinile față de boală, tratament și acces la tratament. Studiile au fost realizate la nivel regional și local, în anul 2009, cu sprijinul Merck Sharp&Dohme (MSD), în Azerbaidjan, Belarus, Bul-garia, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Kazahstan, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia și Ucraina. Obiectivul cercetării a constat în realizarea unei evaluări epidemiologice și economice a efectelor virusului Hepatitei C. „Un astfel de studiu este extrem de util având în vedere faptul că discutăm despre o boală pentru care estimările nu sunt deloc încurajatoare. Mai mult, lipsa unui vaccin este un factor important în creșterea numărului de infectări cu virusul hepatitei C. Studiul a evidențiat faptul că, în toate țările supuse analizei, incidența infecției cu virusul hepatitei C este cea mai ridicată în grupul de vârstă 30 – 44 de ani, cel mai productiv grup din punct de vedere econo-mic”, a declarat profesorul Adrian Streinu-Cercel. În România, tratamentul pentru hepatita cronică B sau C este compensat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a intra în schema de tratament, pe baza dosarului medical pacienții intră pe listele de așteptare. „Accesul la tratament pentru hepatita cronică B sau C s-a îmbunătățit în ultimii ani. Spre exemplu, prin comparație 2008 – 2009, s-a trecut de la o durată maximă a așteptării de 2 – 3 ani (2008) la maxim 12 luni (2009)”, a spus profesorul Oliviu Pascu, președintele Comisiei de gastroenterologie a Ministerului Sănătății. Hepatita C este o boală virală infecțioasă, cauzată de virusul hepatitei C (VHC), care se manifestă prin inflamarea ficatului. Boala se transmite prin sângele unei persoane infectate, prin fluide corporale, de la mamă la făt (în timpul sarcinii sau al nașterii), prin utilizarea de ace, seringi și alte instrumente de uz medical, stomatologic sau cosmetic care vin în contact cu sângele infectat și care sunt nesterilizate corect. De asemenea, hepatita C se poate transmite prin folosirea în comun a obiectelor de igienă perso-nală care pot veni în contact cu sângele (periuțe de dinți, aparate de ras, truse de manichiură), prin realizarea de piercinguri și tatuaje cu ace și instrumente nesterile, înțeparea sau tăierea accidentală cu instrumentar care are sânge infectat pe el (în cazul personalului medical), precum și prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată. În cazul hepatitei C nu există vaccin, iar 60-70 la sută din cazuri sunt asimptomatice. Estimările arată că aproximativ un milion de români ar fi infectați cu virusul hepatitei C. În Ro-mânia, tratamentul injectabil este compensat sută la sută, iar cel oral este compensat 25% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), restul fiind suportat de companiile farmaceutice. O parte din testele de laborator nu sunt acoperite de CNAS, sub unu la sută dintre cei infectați având acces la tratament în fiecare an, respectiv 4.500 de pacienți pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?