Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

PSD nu va participa la întâlnirea cu şeful statului


Biroul Permanent Național al PSD a decis, luni, ca social-democrații să nu participe la întâlnirea propusă de șeful statului cu reprezentanții sindicatelor, patronatelor, Președinției, partidelor parlamentare. ‘Nu are rost să participăm mâine (marți – n.r.) la o întâlnire deja aranjată, în care, eventual, să fim puși să garantăm sau să girăm niște măsuri cu care nu numai că nu suntem de acord, dar pe care le considerăm împotriva populației și total ineficiente. (…) Este o invitație inutilă și neserioasă din moment ce toate deciziile au fost adoptate au fost comunicate joi, 6 mai, de președintele Traian Băsescu. Astăzi (luni – n.r.) delegația FMI deja pleacă din România cu acele angajamente de tăieri de pensii de salarii și ajutoare sociale’, a precizat Ponta, după ședința Biroului Permanent Național al PSD. Președintele social-democrat a adăugat că, aflând de întâlnirea de luni a șefului statului cu ‘parlamentarii care susțin Guvernul’, PSD a transmis o scrisoare membrilor ‘puterii actuale’, în care sunt schițate zece măsuri imediate propuse de specialiștii social-democrați – profesionalizarea aparatului de colectare a taxelor, o direcționare a luptei împotriva evaziunii fiscale, depolitizarea administrației, acordarea de fonduri publice pe priorități reale și nu pe criterii politice, reducerea garanțiilor cerute companiilor la contractele pu-blice, oprirea contractelor din energie preferențiale, scurtarea perioadei de evaluarea a dosarelor pe fonduri europene, deblocarea programelor europene care în acest moment stagnează, facilități investitorilor care în acest moment crează locuri de muncă și reluarea subvenționării agriculturii. ‘Sunt măsuri care pot fi puse în practică săptămâna aceasta dacă există voință politică și dacă întâlnirea de astăzi (luni – n.r.) a președintelui cu parlamentarii care-l susțin pe domnia sa și Guvernul domniei sale are și un scop practic sau strict politic’, a spus Ponta. În altă ordine de idei, liderul PSD a precizat că social-democrații vor depune luni, la Camera Deputaților, moțiunea simplă pe tema agriculturii. ‘Vrem să arătăm că între măsurile alternative care pot aduce mai mulți bani la bugetul de stat tocmai pentru a nu tăia din salarii și din pensii, agricultura ar trebui să fie un punct prioritar’, a spus Ponta. În privința Legii pensiilor, care va fi dezbătură și votată luni în Senat, liderul PSD a menționat că social-democrații se vor bate pentru păstrarea punctului de 45% din salariul mediu brut pe economie. ‘Ne-am asumat toți acest lucru. Faptul că astăzi doar PSD este de acord să-și respecte cuvântul, arată încă o dată că cei care se află la guvernare în acest moment ne-au mințit și anul trecut, ne mint și astăzi, au mințit și delegația FMI și toate datele și angajamentele lor au fost simple minciuni’, a mai afirmat președintele PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?