Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Militarii NATO au defilat pentru prima dată în Piața Roșie


Militarii țărilor NATO au defilat duminică, pentru prima dată, în Piața Roșie din Moscova, în cursul celei mai mari parade militare organizate în Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice, celebrând 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.

Peste 10.000 de militari ruși, zeci de tancuri și vehicule militare care transportau lansatoare de rachete, inclusiv trei rachete nucleare intercontinentale, au traversat Piața Roșie.
Aproximativ 20 de șefi de stat și de guvern, între care cancelarul german Angela Merkel și președintele chinez Hu Jintao, au asistat la defilare, în timp ce președintele Franței, Nicolas Sarkozy, și premierul Italiei, Silvio Berlusconi, au anulat vizita din cauza crizei financiare care afectează zona euro.
Statele Unite au trimis un detașament al unui regiment de infanterie, iar Marea Britanie o unitate a Gărzilor din Å¢ara Galilor.
Victoria aliaților reprezintă principala sărbătoare oficială din Rusia, dat fiind că 25 de milioane de cetățeni sovietici au murit în acest conflict.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?