Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Medicii de familie care fac electrocardiograme, neplătiţi de CAS


Doctorii de familie care fac ecografii sau electrocardiograme la cabinet nu vor mai fi plătiți pentru aceste servicii medicale de către CAS. Situația a fost implementată de anul trecut și va continua și în acest an, pentru că în noul contract cadru nu sunt incluse aceste servicii medicale ca fiind suportate de CAS. Reprezentantul Patronatului Medicilor de Familie spune că situația este una cel puțin ciudată, pentru că acești medici au investit în aparatură me-dicală și în competențe pe care le-au obținut după cursuri și examene de specialitate. „Vom fi nevoiți să taxăm pacienții pentru aceste investigații. Într-adevăr, nu este o situație foarte bună pentru că medicii au investit în aparatură și în cursurile pe care le-au făcut. Nu mi se pare normal să pui un pacient pe drumuri pentru a-i face o electrocardiogramă sau o ecografie când tu ai tot ce îți trebuie să i le faci în cabinet”, ne-a declarat medicul Grigore Hanță, președintele  Patronatului Medicilor de Familie Vrancea. Acesta spune că dacă aceste investigații ar fi fost decontate de CAS pacientul ar fi putut pleca cu un diagnostic foarte clar, fără să fie nevoit să mai alerge prin mai multe cabinete medicale pentru investigații suplimentare. Prețul la care medicii de familie vor face aceste investigații va depinde de fiecare cabinet în parte. „Medicii de familie din județ nu au încheiat acte adiționale la contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea privind serviciile medicale paracli-nice – ecografii și EKG, întrucât nu au avut depuse dosare în vederea contractării acestor servicii pe parcursul anului 2009”, se arată în comunicatul de presă al Casei de Asigurări de Sănătate. Pentru a încheia aceste contracte, medicii erau obligați să facă contracte speciale și să obțină avize suplimentare care să ateste că au aparatura și capacitatea, din punct de vedere profesional, să efectueze aceste investigații. „Dacă ar fi vrut să facă aceste contracte ar fi trebuit să depună dosare cu o documentație specială. Cum ele nu au fost depuse, nu au putut face aceste contracte”, a menționat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?