Două femei lucrează ca gropari în Cimitirul Nordic din Focșani. Nu se tem nici de morți nici de morminte și nici nu se codesc să pună mâna pe lopată. În afara serviciului sunt gospodine la casele lor.
Două femei din Focșani lucrează „cot la cot” cu groparii din Cimitirul Nordic. Chiar dacă condițiile nu sunt întocmai cele specifice muncii pentru femei, cele două „gropărițe” nu se dau înapoi în a pune mâna pe lopată și a săpa. Ceilalți patru angajați sunt bărbați. Mariana spune că lucrează de șapte ani în cimitir. Nu simte frică colindând zilnic aleile pentru că a înțeles cu mult timp în urmă, că acesta este serviciul ei și de aici poate mânca o pâine. A mai lucrat și în altă parte dar acum se simte stabilă ca angajată a cimitirului. „Nu-mi este frică să lucrez aici. Asta este pâinea mea. Nici nu mai știu câte gropi am făcut de când sunt aici. Lucrez până seara dacă este nevoie și tot nu-mi este frică. De multe ori ajung acasă impresionată de ceea ce văd. Fiecare familie e cu durerea sa. Nu este durere mai mare ca atunci când pierzi o persoană dragă. Toți ajungem aici”, spunea femeia în timp ce curăța un mormânt. Colega sa Aurica a început să lucreze la cimitir cam în aceeași perioadă. Tot șapte ani a petrecut printre morminte și a săpat multora groapa. Trebăluiește de dimineață și până seara pentru ca totul să arate bine și lumea să fie mulțumită. „Pământul se sapă greu. E pământ din ală negru lutos. Înmormântările sunt zilnice. Oamenii mor și nu putem să-i lăsăm afară. În fiecare zi avem de treabă. Dacă nu e de săpat, menținem curățenia în cimitir” spune Aurica. Chiar dacă spun că salariile sunt destul de mici, cele două femei încearcă să-și facă bine meseria pentru că știu că de aici mănâncă o pâine. Rudele celor pentru care sapă mormântul nu prea mai dau un ban în plus.
Perioada de criză se simte peste tot mai ales că pentru o înmormântare se cheltuie destul. Åži cum sâmbăta și duminica înmormântările sunt dese, femeile sunt la datorie. Mariana și Aurica participă și la deshumări. Spun că nu li se pare nimic înfricoșător în a dezgropa un om. În pământul reavăn nu se mai găsesc decât oasele, nici urmă de haine sau alte lucruri care au însoțit omul în pământ. „Mai degrabă îmi este frică de unul viu că îmi dă una în cap, decât de oasele pe care le dezgropăm. Așa ajungem toți”, ne spune Aurica.
„Gropărițele” își mai fac milă de câte un mormânt neîngrijit pe la care nu trece nimeni și îl mai curăță de buruieni. Sunt însă nemulțumite de unele „cucoane în putere” care, în dorința de a termina mai repede toa-letarea locurilor de veci, aruncă iarba și resturile pe mormintele vecine. „Putem înțelege pe bătrâni care nu pot duce gunoiul la tomberon dar sunt unele cucoane care, deși tinere și în putere, nu vor să ducă iarba smulsă unde ar trebui și o lasă pe cărare sau o aruncă pur și simplu la vecini”, au mai spus angajatele cimitirului.
Deși munca pe care o desfășoară nu este ușoară pentru brațele unei femei, nu le auzi să se plângă că le este greu.
Fiecare dintre ele este mamă, soție și gospodină pentru familia sa și cu siguranță știu să prețuiască viața și să înfrunte finalul cu mai mult curaj.
