Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pentru „tunelul evadării“ Doi deţinuţi au fost trimişi în judecată


Marius Frîncu și Mihai Ianușcovschi, doi dintre cei 6 deținuți bănuiți că au încercat să evadeze din Penitenciarul Focșani, după ce au săpat un tunel lung de 9 metri, au fost trimiși în judecată de procurorii vrînceni. Procurorii au arătat în rechizitoriu că cei doi au creat probleme gardienilor din penitenciar, fiind sancționați de mai multe ori pentru confecționarea și deținerea unor obiecte interzise sau pentru lovirea altor deținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi vor primi cîte un an în plus de închisoare, pentru tentativă de evadare. Față de Ovidiu Sîmbeteanu, Ion Manolache, Vlad Scarlat și Nicu Ciprian Ivancea s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că nu s-a putut dovedi intenția lor de a evada. Aceștia au declarat că nu au avut intenția și nu au participat în nici un fel la tentativa de evadare, fiind susținuți în decla-rații de Frîncu și Ianușcovschi. Reamintim că șase deținuți „cazați” în Penitenciarul de Maximă Siguranță Focșani au săpat un tunel lung de 9 metri pentru a evada din închisoare, după modelul văzut în serialul de televiziune „Prison Break”. Cei șase au ascuns pămîntul pe care l-au scos din tunel sub paturi sau în genți de voiaj. Deținuții au început să sape pe 29 decembrie, fiind descoperiți de gardienii Penitenciarului în data de 4 ianuarie. Ianușcovschi pare a fi „creierul” operațiunii. În vîrstă de 28 de ani, el a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, în 1998, pentru omor. Frîncu a fost condamnat în 2004 la 25 ani de închisoare pentru omor în scop de jaf. „Åžtiam cam cîți metri erau pînă dincolo de zonă și i-am propus unui coleg să facem un tunel și să evadăm. De pe 28 decembrie și pînă pe 3 ianuarie 2008 am săpat cu o platbandă de pat. Toți aveam ani mulți de închisoare de ispășit. Vreo două luni m-am gîndit la plan. Am verificat peste tot și cînd am desfăcut WC-ul am văzut că nu e placă de beton acolo. Am continuat să săpăm pe lîngă canalizare și mai aveam cam un metru pînă la gard, cînd am fost prinși. A fost ghinionul nostru că au făcut percheziție”, a declarat Ianușcovschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?