Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Venituri de 130 milioane lei, cheltuieli de 180 milioane lei


Sănătatea vrînceană are un buget de aproximativ 180 milioane lei, cu 54 la sută mai mult față de anul precedent. Åžeful Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Mihai Copaci, spune că veniturile estimate a fi încasate vor fi de numai 130 milioane lei, ceea ce „înseamnă că sistemul sanitar vrîncean mai mult cheltuie decît încasează în privința serviciilor medicale”. Cei mai mulți bani vor fi alocați laboratoarelor de analize medicale, peste 8 milioane de lei, cu 388 la sută mai mult față de anul trecut. Bani mulți vor fi alocați și farmaciilor, pentru medicamente compensate și gratuite. Copaci a precizat că farmaciilor li se va aloca suma de 60 milioane lei, în creștere față de anul precedent cu peste 70 de procente. Medicii de familie vor primi 21 milioane, în timp ce unităților spitalicești cu paturi li se va repartiza suma de 67 milioane lei. Pentru achiziționarea dispozitivelor și echipamentelor medicale, Casa de Asigurări de Sănătate va cheltui de 1,3 milioane lei. De asemenea, 8,1 milioane lei au fost repartizate pentru continuarea programului de evaluare a stării de sănătate a populației. Directorul Casei de Asigurări de Sănătate va semna, în următoarea perioadă, contractele cu furnizorii de servicii medicale, care vor intra în vigoare din luna martie. Mihai Copaci speră ca toți managerii de spitale să semneze aceste documente și să nu se mai întîmple ca anul trecut, cînd aceștia au refuzat încheierea contractelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?