Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Focşani Zgomot şi emisii de noxe în limite admise


Focșănenii pot afla la orice oră din zi care este calitatea aerului pe care îl inspiră. Stația de monitorizare a calității aerului, amplasată în incinta Uzinei de Apă, a fost dată în folosință zilele trecute, concentrațiile de emisii fiind afișate pe un panou electronic si-tuat în apropierea magazinului Milcov. Åžeful Agenției de Protecție a Mediului (APM) Vrancea, Mihai Paul Giurcă, a declarat că pentru moment sînt afișate concentrațiile emisiilor de oxid de azot și sulf și ozon. În perioada următoare vor fi prezentate și emisiile de oxizi de carbon. „Stația transmite în sistemul național de monitorizare date privind calitatea aerului. Pe panoul din apropierea magazinului Milcov sînt afișate date privind poluanții gazoși, respectiv oxizi de azot și sulf și ozon. Datele înregistrate pînă în prezent nu sînt îngrijorătoare, sînt sub valorile limită minim admise. Urmează să fie afișate și valorile pentru oxizii de carbon”, a spus Giurcă. Cele mai poluate zone din municipiul Focșani rămîn, în continuare, Autogara, Oborul și intersecția de la Mopaf. Directorul APM spune că această situație se datorează traficului rutier intens, iar în unele cazuri și activităților economice. În Focșani, două so-cietăți comerciale, respectiv ENET și Laminorul, au alocate certificate de emisii de noxe, iar la Adjud, Vrancart. Giurcă spune că cele trei societăți s-au încadrat, anul trecut, în numărul de certificate care le-au fost repartizate. ENET a primit anul trecut 128.690 certificate de emisie gaze cu efect de seră, un astfel de certificat fiind echivalentul unei tone de dioxid de carbon. Datorită modernizărilor ce urmează a fi efectuate, nivelul emisiilor va scădea în următorii ani. În ceea ce privește nivelul de zgomot, cele mai poluate zone sînt tot acelea în care traficul rutier este intens. „Zonele zgomotoase se suprapun celor cu circulație intensă. În prezent, noi lucrăm la un raport privind starea mediului în anul 2007”, a adăugat șeful APM. În următorii ani, Focșaniul ar putea avea o „hartă de zgomote”, așa cum prevăd normele Uniunii Europene. În prezent, doar marile orașe din țară, cu peste 250 de mii de locuitori, trebuie să întocmească o astfel de hartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?