Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Traseiştii Constantin Buză şi Fevronia Stoica s-au înscris în PNL


Traseismul politic rămîne singura cale a oportuniștilor de a ajunge la ciolanul puterii. Foștii senatori social democrați, Constantin Buză și Fevronia Stoica s-au înscris ieri în PNL. Cei doi traseiști politici au promis că împreună cu ei vor trece la PNL aproximativ 2000 de membri ai PNG. Atît Buză cît și Stoica s-au înscris de puțin timp în PNG. Mai mult, Constantin Buză a fost numit chiar președinte inte-rimar al organizației, spre nemulțumirea membrilor PNG care au protestat împotriva acestei numiri. Buză și Stoica au fost membrii ai PSD și au trecut la PNG într-un moment în care sondajele anunțau intrarea partidului lui Becali în Parlament. Ei au părăsit corabia lui Gigi Becali și au trecut la PNL, după ce au constatat că PNG nu trece pragul electoral de 5 %. Președintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru, a confirmat faptul că fostul prefect Constantin Buză și Fevronia Stoica s-au înscris în PNL. „Atît Buză cît și Stoica s-au înscris în PNL. Astăzi (ieri-n.r.) am perfectat această înscriere, iar împreună cu domnul Buză mai vin și 2000 de membri ai PNG”, a precizat Nini Săpunaru. El a infirmat informațiile conform cărora Constantin Buză ar urma să primească funcția de prim vicepreședinte al PNL, dar a precizat că Buză și Stoica vor face parte din Biroul Permanent județean al PNL. Traseistul politic Constantin Buză a fost membru PSD și a deținut funcții importante, cum ar fi cele de senator și prefect al județului Vrancea. Nemulțumit că nu i s-au dat pe tavă funcții, Buză a părăsit PSD și a trecut la PNG. În luna februa-rie 2007 a fost numit președinte al PNG Vrancea, de către se-cretarul general al PNG, Dorin Ciulină. Încă de la instalare Constantin Buză a fost contestat de membrii PNG care i-au reproșat că este cercetat de DNA. Cu toate acestea, Buză a rămas în funcție și a promis că va face din PNG Vrancea o organizație puternică. Între timp a adus-o în PNG și pe Fevronia Stoica, fost membru al PSD Vrancea și senator în mandatul 2000-2004. Atît de puternică a devenit organizația PNG Vrancea sub conducerea lui Buză încît abia a obținut 4 procente la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie. „Buză a venit în PNG pentru că vroia o funcție” Un fost membru al conducerii PNG Vrancea, înlăturat din funcție de Buză, spune că „Buză a venit în PNG pentru că vroia o funcție sau să devină parlamentar, mai ales că la acel moment PNG era pe val”. „Mai cred că a devenit interesat de PNG și deoarece credea că o să dea Gigi Becali milioane de euro în diverse acțiuni și așa obține un post de parlamentar. Acum, cînd a văzut că PNG nu mai este pe val a fugit ca șobolanul către alt loc călduț și pentru un alt ciolan”, a precizat sursa citată. Cel care l-a susținut pe Constantin Buză să preia funcția de președinte al PNG Vrancea a evitat să comenteze plecarea lui Buză. „Nu știam de această plecare și nu pot face prea multe comentarii. Nu am avut nici o discuție în contradictoriu cu domnul Buză”, a precizat Dorin Ciulină, secretar ge-neral al PNG. Funcțiile și banii, visul traseiștilor politici Cei doi traseiști politici, Constantin Buză și Fevronia Stoica se alătură altuia, Cătălin Popescu, fost deputat PSD. Acesta a părăsit PSD și a intrat în PNL, prins tot în mirajul funcțiilor și al banilor. Cătălin Popescu este membru în Consiliul de Administrație al Companiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale, loc de unde, din cîte se pare, ridică lunar aproximativ 400 milioane de lei vechi. O sumă imensă dacă ne raportăm la veniturile românilor de rînd care sînt de mii de ori mai mici. Calitatea de membru în Consiliul de Administrație a fost obținută cu ajutorul lui Nini Săpunaru, același care i-a momit și pe ceilalți doi foști PSD-iști, foști PNG-iști, conștient că singurul lucru care îl interesează pe Buză & Co. este ciolanul pu-terii după care tînjește de foarte multă vreme. Totodată, este puțin probabil ca PNG Vrancea să aibă 2000 de membri de partid și este și mai puțin probabil ca, în cazul în care aceștia există, să îl urmeze pe Buză precum turma ciobanul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?