Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

O femeie a murit în urma unui avort pe bază de alcool şi nalbă


Fiindcă nu avea bani pentru un avort într-un cabinet medical, o femeie din Păunești și-a provocat unul, pe bază de alcool și nalbă. Moartea a survenit după două zile, chiar dacă femeia a ajuns la spital. Sărăcia și lipsa de educație au făcut ca o femeie din comuna Păunești, mamă a patru copii, să moară sub privirile medicilor, după ce și-a provocat un avort după metode empirice. Domnica Surleanu a apelat la un „tratament” pe bază de nalbă, planta fiind introdusă pînă în uter, după ce în prealabil, era lăsată la macerat în alcool sau spirt. La două zile după ce și-a provocat avortul, femeia a pierdut cantități importante de sînge, încît nici intervenția medicilor focșăneni nu a mai putut-o salva. Fără nici un ban în casă, soțul femeii se jură că nu va lăsa autoritățile să-i ia copiii și că va munci pînă va muri, numai să le pună o pîine pe masă. Leacurile băbești, „bune” pentru orice fel de probleme medicale, i-au adus moartea unei femei de 37 ani, din Păunești. Mamă a patru copii, Domnica Surleanu a constatat, în cursul săptămînii trecute, că este din nou gravidă. Femeia s-a hotărît să-și provoace un avort, așa cum mai procedase și în alte rînduri. Fără să-i spună nimic soțului ei, femeia și-a preparat singură „tratamentul”, unul pe cît de toxic pe atît de periculos, soțul aflînd cînd faptele erau deja consumate. „Joi seara, soția s-a simțit rău. Vineri i-am făcut foc în sobă pe toată durata zilei, pentru că, spunea ea, îi era foarte frig. Sîmbătă dimineață, a zis să deschid ușile pentru că-i este foarte foarte cald. Abia atunci mi-a spus că și-a făcut un avort, cu nalbă. Mi-a arătat, pe marginea de la geam, un pahar în care avea spirt. În acela și-a pus o nalbă, cîteva zile, timp în care alcoolul a intrat în plantă. Ulterior, ea și-a introdus planta în… ca să-i omoare nervii. Atunci mi-a spus: «Traiane, sînt gata. Mi s-a tăiat apa!». Abia s-a putut duce pînă la wc. A pierdut mult sînge, lucru pe care l-am văzut și eu”, a povestit Traian Surleanu, soțul femeii. Acesta spune că soția sa nu s-a aflat la prima încercare de acest fel. „Ea a mai făcut de vreo cinci ori avorturi cu nalbă. Vai…s-o ia naiba, acum îmi dau seama de unde știa ea. De la o fostă cumnată, care acum s-a măritat prin părțile Prahovei. Aia a învățat-o și uite că acum m-a lăsat fără femeie! Domnica mi-a spus, într-una din aceste zile, cînd se simțea rău: «lasă, măi, că așa trebuie să se întîmple. Åžtiu eu cum a fost și în celelalte dăți». I-am spus să chem ambulanța, dar nu a vrut în ruptul capului, chiar dacă nici nu mai putea sta în picioare de rău ce-i era”, a recunoscut soțul îndoliat. A refuzat ajutor medical pînă în ultima clipă Văzînd starea jalnică a acesteia, o cumnată de-a femeii a sunat, într-un tîrziu, sîmbătă, la Ambulanța Adjud. Pînă să vină medicii, Domnica Surleanu era semiconștientă, dar refuza ajutorul de specialitate. „Vineri seara am fost pe la ea și am văzut-o că se simțea rău. Eu eram cu un copil și i-am spus că stau mai deoparte, crezînd că are gripă. Atunci mi-a spus că a făcut un avort. Am întrebat-o în ce fel și dacă nu vrea să meargă la spital. Doar m-a rugat să o ung cu oțet pe piept, că nu mai putea respira. Zicea să nu chem ambulanța că a mai făcut odată un avort și că au dus-o pe la spital, i-au făcut perfuzii cu sînge și că nu vrea să mai treacă prin așa ceva. Am plecat, spunîndu-i că, dacă se simte mai rău, să mă anunțe. Sîmbătă, a venit un copil de-al ei la mine, să-mi spună că maică-sa se simte rău. M-am dus la ea, dar nici atunci nu a vrut să mă lase să chem salvarea, că nu are bani de dat la medici. Am plecat, dar după vreo jumătate de oră băiatul a venit iar la mine la poartă. Atunci am chemat Ambulanța Adjud. Cînd a venit asistenta, Domnica avea deja mîinile și picioarele reci și nu prea mai știa de ea. Am mers împreună în ambulanța de Adjud, una mică, fără prea multe dotări, dar la Haret ne-am intersectat cu alta de la Focșani, care a preluat-o. Eu m-am întors acasă, unde, după cîteva ore ne-a spus cineva că a murit la spital”, a povestit Viorica Surleanu, cea despre care oamenii legii au bănuit, inițial, că i-ar fi provocat avortul Domnicăi. „Vă jur că nu las statul să-mi ia copiii” Traian Surleanu și cei 4 copii ai săi nu-și găseau locul prin gospodărie, ieri, în timp ce vecinii se strînseseră în fața porții pentru a afla ce se întîmplase cu Domnica. Traian Surleanu plîngea și se jura că nu va lăsa autoritățile să-i ia copiii, chiar dacă el nu are nici un ban cu care să-i crească. „Vă jur că nu las statul să-mi ia copiii. M-a nenorocit soția, că m-a lăsat cu ei, dar nu mai am pe nimeni. Nu-mi mai trebuie altă soție și o să muncesc pentru ei. De asta a murit și soția, pentru că nu avea bani de avort… de unde 3 milioane să dai la medici?! Eu nu am nici măcar bani să o iau din spital, fără să mai vorbesc de înmormîntare. Nu știu ce o să mă fac”, a mai spus Traian Surleanu, în timp ce-și frîngea mîinile de durere. Sătenii din Păunești nu au avut decît cuvinte de apreciere în privința femeii. Oamenii știau de problemele financiare ale familiei Surleanu și spe-rau ca autoritățile locale să le acorde măcar un sprijin pentru înmormîntare. „Ea era harnică și mergea cu bărbatul său oriunde, să muncească pentru a face un ban. Spăla hainele tuturor copiilor de ieșeau albe ca zăpada. Nu am auzit să fi făcut avort pînă acum, dar știu că este o metodă foarte veche. Pe atunci nu avea lumea bani și de aia făcea asta. Ar fi bine dacă li s-ar da ceva bani de la Primărie, că ei sînt ca vai de capul lor”, a spus Maria Bostan, o vecină a familiei Surleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?