Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Poettering: O bună activitate a europarlamentarilor români va creşte participarea la vot


Președintele Parlamentului European, Hans – Gert Poettering își exprimă regretul pentru slaba participare la vot de la euroalegeri și apreciază că activitatea europarlamentarilor români va duce la îmbunătățirea prezenței la urne la scrutinul viitor. Într-un comunicat de presă, Poettering afirmă că ziua euroalegerilor a fost una importantă pentru România. „Cei 35 de membri români vor fi vocea cetățenilor români și vor reprezenta interesele acestora în Parlamentul European. În calitate de preșe-dinte al Parlamentului European, îi salut călduros pe noii colegi și le doresc succes în următorul an și jumătate de mandat”, afirmă Poettering. De asemenea, el le mulțumește și parlamentarilor români care, din septembrie 2005, au avut statut de observatori în PE, iar de la 1 ianuarie 2007 au devenit membri cu drepturi depline. Printre aceștia se numără și deputatul PSD de Vrancea, europarlamentarul Cristian Dumitrescu. Poettering își exprimă speranța că noii membri ai PE se vor integra curînd în activitatea acestui for și vor putea contribui cu experiența și cunoștințele lor, în beneficiul celor care i-au ales și al proiectului european. Referindu-se la participarea slabă la vot, Poettering afirmă: „Simt că o contribuție pozitivă a europarlamentarilor români va determina îmbunătățirea participării la vot la viitoarele alegeri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?